Economie
Creditele statului, încurajate de CE
Strategia Finanţelor de împrumuturi pe termen mediu şi lung, de pe pieţele internaţionale de capital, este sprijinită şi chiar încurajată de Comisia Europeană, potrivit ultimelor discuţii cu finanţatorii externi. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a precizat că instituţiile externe şi-au exprimat suportul pentru platforma Medium Term Notes, prin care România vrea să atragă între cinci şi şapte miliarde de euro pe parcursul a trei ani de la investitorii interesaţi de datoriile suverane. Oficialul crede, totodată, că pe piaţa internă mai există spaţiu pentru scăderea randamentelor.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost primul care a transmis abordarea CE, potrivit căreia finanţarea deficitului bugetar ar trebui făcută mai ales prin atragerea de surse externe. Pe de altă parte, FMI sprijină alternativa finanţării prin privatizarea unor companii publice. În privinţa costului împrumuturilor de pe pieţele externe, România traversează un moment prielnic, în condiţiile finalizării acordului stand-by. Încrederea investitorilor în capacitatea de rambursare a datoriei este susţinută şi de perspectivele unui acord de tip preventiv. (A.V.)

Economie
ANUNȚ LANSARE PROIECT – „cerere finanțare” proiect nr. RUE M2-AGRI-3000 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru-Agrifood”, beneficiar DULCERIA SRL
Anunț lansare proiect
DULCERIA SRL anunta lansarea proiectul cu titlul „cerere finanțare” proiect nr RUE M2-AGRI-3000 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru-Agrifood”, instituită prin OUG nr 61/06 mai 2022.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu AIMMAIPE TG.MUREȘ, respectiv 20.06.2022.
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea beneficiarilor din domeniul agroalimentar a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
– menținerea activității pe o perioada de minimum 6 luni
-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor
Valoarea proiectului este de 42,422.24 (valoarea totala) din care: 36,888.9000 lei grant si 5,533.3400 lei cofinanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei, Prioritatea de investiții 4d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare Obiectiv Specific OS 4.1. – Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19, Acțiunea 4.1.2 Sprijin pentru capital de lucru.
DULCERIA SRL, CUI 37450730, Adresă sediu social: str.Barbu Lautaru, nr.18, oraș Teiuș, jud. Alba
Persoană de contact:
Nume, prenume: MODOL MARIANA-ELENA
Email [email protected], telefon 0766262011
Economie
Nicolaie Ciucă, mulțumit de măsurile guvernamentale luate: Creșterea cu aproape o treime a numărului firmelor cu capital străin il bucură pe premierul României
Nicolaie Ciucă, mulțumit de măsurile guvernamentale luate: Creșterea cu aproape o treime a numărului firmelor cu capital străin il bucură pe premierul României
Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis duminică seara printr-un comunicat de presă că, creșterea cu aproape o treime a numărului firmelor cu capital străin nou deschise în țara noastră în primele nouă luni ale acestui an reprezintă confirmarea faptului că prin măsuri guvernamentale am reușit să compensăm efectele instabilității generate de războiul din apropierea granițelor.
„România rămâne o destinație atractivă pentru investitorii din afara granițelor, iar economia noastră oferă noi oportunități pentru antreprenori. Creșterea cu aproape o treime a numărului firmelor cu capital străin nou deschise în țara noastră în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, reprezintă confirmarea faptului că prin măsuri guvernamentale am reușit să compensăm efectele instabilității generate de războiul din apropierea granițelor.
Nivelul ridicat al încrederii în economia românească este dovedit și de continuarea colaborării strânse cu state membre ale Uniunii Europene. Potrivit datelor Oficiului Național pentru Registrul Comerțului, cel mai mare număr de societăți cu participare străină aparține investitorilor italieni, iar cea mai mare valoare a capitalului, firmelor olandeze, state aflate în mod tradițional în topul celor mai importanți parteneri economici ai României.
Dinamica investițiilor cu capital străin relevă încă un aspect deosebit de important- orientarea către activități din sectoare profesionale, administrative, științifice, tehnice și telecomunicații. Sunt domenii aliniate strategiilor europene de dezvoltare la care România se raliază prin proiecte, reforme și investiții asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Programul de Guvernare.
Guvernul României rămâne partener onest al mediului de afaceri, așa cum a dovedit timp de aproape un an de la preluarea guvernării”, a transmis Nicolae Ciucă.
sursa: bugetul.ro
Economie
Comunicat de Presă: Începerea proiectului „Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD la SC MONOPOLIS SA“
Începerea proiectului “Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD la SC MONOPOLIS SA“
din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile
Numele, date de identificare și sediul beneficiarului: SC MONOPOLIS SA, cu sediul în jud. Alba, localitatea Cîmpeni, str. Arieșului, nr.10, înregistrată sub nr. J 01/442/1998 la Oficiul Registrului Comerţului, CUI/CIF 11095545.
Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de: Acordarea de sprijin financiar fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru SC MONOPOLIS SA beneficiar din domeniul agroalimentar prevăzut de O.U.G. nr. 61 din 06 mai 2022 a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID-19.
Principalele rezultate ale proiectului sunt:
- mentinerea sau suplimentarea numărului de salariaţi faţă de data depunerii cererii de finanţare, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării ajutorului de stat, cu excepţia situaţiei în care utilizează lucrători sezonieri sau/şi zilieri.
Valoarea totala a proiectului (RON): 682.810,2
Valoare grant nerambursabil (RON): 593.748
Valoare cofinanțare (RON): 89.062,2
Data începerii şi finalizării proiectului (perioada de implementare): 03.11.2022 – 01.05.2023
Contract de finanțare: Nr. M2-AGRI-2130 din 20-06-2022
Proiect ID POC/1020/4/2/155768 IMM AGRI-FOOD
Proiect cofinanțat din Programul Operațional Competitivitate, Axa prioritară 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei Prioritatea de investiții 4d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare Obiectiv Specific OS 4.1. – Consolidarea poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19 Acțiunea 4.1.2 Sprijin pentru capital de lucru.
SC MONOPOLIS SA,
Adresa de implementare: Jud. Alba, loc. Cîmpeni
Str. Arieșului nr.10
Administrator Eugen David
Date contact: tel.0754.332.128, mail: [email protected]
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!
-
Ştirea zileiacum 13 ore
FOTO| ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O șoferiță a dărâmat un semafor pe strada Tudor Vladimirescu
-
Actualitateacum 8 ore
Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe de la arma de serviciu. Era în prima zi de muncă
-
Ştirea zileiacum 17 ore
8 NOIEMBRIE: Catedrala Încoronării din Alba Iulia îşi sărbătoreşte hramul
-
Actualitateacum 18 ore
8 noiembrie: Ziua mondială a urbanismului
-
Ştirea Taacum o oră
VIDEO ȘTIREA TA| Alba Iulia, ”raiul” șmecherilor pe 4 roți, după lăsarea serii. Demaraj în trombă și zgomote pe măsură, pe Bulevardul 1 Decembrie
-
Ştirea zileiacum 6 ore
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa amendat de Poliția Locală pentru parcare neregulamentară. A contestat în instanță amenda și astăzi a pierdut procesul
-
Ştirea Taacum 3 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Vandalism în pasajul subteran din Cetate: Mai mulți tineri se „distrează” distrugând panourile din tavan