Rămâi conectat

Actualitate

Copiii din România, vaccinați anti-COVID, începând din această vară. Valeriu Gheorghiță: „Evident, cu acordul părinților”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Valeriu Gheorghiță anunță că imunizarea în masă a copiilor va începe chiar din această vară, după autorizarea vaccinului BionTech Pfizer.

„Compania BionTech Pfizer a depus documentația la Agenția Medicamentului pentru autorizarea pe grupa de vârstă 12 -15 ani. Mă aștept ca într-o lună să aprobe și FDA și astfel avem o perspectivă foarte clară să vaccinăm în această vară copiii care au aceste vârste, evident cu acordul părinților”, a declarat Gheorghiță.

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a dat detalii despre maratonul vaccinării care va avea loc în zilele următoare.

„În perioada 4-11 mai, în cele şapte spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara se desfăşoară un maraton al vaccinării în care orice persoană care doreşte să se vaccineze se prezintă direct la centrul de vaccinare cu Cartea de Identitate sau cu un document de identitate valabil pentru a se vaccina.

Încurajăm ca toţi cei care doresc să se vaccineze să se adreseze acestor unităţi medicale, acestor centre de vaccinare. Este un efort pe care colegii noştri îl fac şi mi-aș dori să fie un succes. Cred că în felul acesta putem să asigurăm un număr cât mai mare de persoane vaccinate”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Valeriu Gheorghiţă.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă.  „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]

Citește mai mult

Actualitate

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea