Contravențiile vor putea fi contestate și la instanța din raza domiciliului persoanei amendate. Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Contravențiile vor putea fi contestate și la instanța din raza domiciliului persoanei amendate. Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Contravențiile, chiar și cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor pute fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciul sau sediul persoana amendată, conform unui act normativ promulgat în cursul zilei de miercuri de către președintele Klaus Iohannis.
Acum, plângerile de contestare a proceselor-verbale de contravenție pot fi depuse doar la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea promulgată miercuri modifică articolul 32 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel:
„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților în luna martie.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
