Consiliul local Alba Iulia sprijină educaţia extraşcolară – Vinerea Muzeelor
Aşa cum a demonstrat în ultima perioadă, administraţia locală a municipiului Albă Iulia se implică serios în sprijinirea copiilor şi tinerilor în scopul facilitării acesului acestora la educaţie şi cultură. Au fost derulate proiecte cu finanţări importante prin care elevii, dar şi familiile acestora au primit sprijin din partea primăriei şi colaboratorilor săi. În astfel de proiecte s-a reuşit şi atragerea de parteneri care să asigure know-how-ul. Administraţia locală a înţeles totuşi că nu este suficientă implicarea logistică şi materială, astfel că a intervenit pe cât posibil în procesele educative şi de menţinere a unui climat sănătos în sistemul de învăţământ local. Cel mai recent exemplu este proiectul “Eu nu abandonez scoala”, derulat de primărie în sprijinul familiilor cu probleme sociale şi materiale, dar nu numai. De această dată, administraţia locală a reşedinţei de judeţ doreşte să împletească, în cadrul aceluiaşi proiect, sprijinul pentru tineri şi grija pentru viitorul comunităţii. Practic încercăm să preluăm partea bună a perioadei anterioare anului 1989 şi să adaptăm ideile la prezent. Una dintre aceste idei se referă la orientarea şi educarea tinerilor către piaţa muncii. Încercăm să le oferim acestora o imagine a modului în care se produc lucrurile pe care le folosesc în fiecare zi, dar pe care nu ştiu deocamdată să pună preţ. Această idee se va materializa în proiectul “Vinerea Muzeelor”.
Chiar în cursul săptămânii viitoare va fi organizată o primă întâlnire cu directorii educativi ai şcolilor din ciclul primar şi gimnazial, care să ofere acestui proiect o formă complementară sistemului educaţional clasic. Totodată se va discuta pe marginea unui calendar al activităţilor din proiect, astfel încât contactele cu partenerii să poată fi realizate în timp util. Imediat după ce vor fi puse la punct toate aceste detalii proiectul va putea debuta cu primele serii de elevi.
Pe de o parte, proiectul îşi propune să faciliteze accesul elevilor din ciclul primar şi gimnazial la muzee şi instituţii de cultură din judeţul Alba, dar şi din alte zone ale ţării. Pe de altă parte, vor fi asigurate finanţările necesare pentru că grupurile de elevi să ajungă la principalele companii de producţie din regiune. Tinerii vor vizita în regim de gratuitate instituţii de cultură pentru a-şi completa cunoştiinţele dobândite la orele de istorie, iar apoi vor merge în vizită la firme de producţie recunoscute la plan naţional şi internaţional, pentru a-şi completa şi bagajul de cunoştiinţe practice. Elevii se vor simţi mai legaţi de personajele, faptele şi locurile care au determinat evoluţia noastră ca naţiune. Totodată tinerii albaiulieni vor putea să observe cum se fabrică produsele de bază şi vor avea o idee mai clară asupra activităţii de producţie, dar şi asupra calificărilor necesare în diverse meserii. Proiectul pune accent pe faptul că ei sunt primii care trebuie să vadă şi să cunoască efortul şi munca necesare în prezent în comunitate şi vor putea astfel învăţa să preţuiască tot ceea ce folosesc zi de zi. Tinerii trebuie să înţeleagă că piaţa muncii este extrem de vastă şi viitorul nu se leagă în mod obligatoriu numai de pregătirea teoretică superioară. Vorbim despre necesitatea unor calificări practice, în meserii, pe care generaţiile din ultima perioadă le-au considerat prea puţin importante.
Proiectul numit generic “Vinerea Muzeelor” este susţinut de către Consiliul local Alba Iulia şi va angrena anual mii de copii din municipiu. Pentru derularea activităţilor în lunile rămase din anul în curs, Consiliul local a aprobat alocarea unei sume de până la 8.000 de lei. Este vorba despre un început, pentru că în măsura în care proiectul se dovedeşte folositor finanţarea va fi majorată, iar activităţile vor fi reluate şi extinse în anii viitori. În plus, în funcţie de amploarea proiectului acesta va putea fi aplicat şi pentru liceele din Alba Iulia şi pentru elevii din anii terminali. Administraţia locală aşteaptă ajutor şi din partea instituţiilor şi societăţilor private locale care vor fi parteneri ai proiectului. (M.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, și-a desemnat câștigătorii: Lista
Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, și-a desemnat câștigătorii: Lista Cupa Rotary la Tenis de Câmp, ediția a XV-a, desfășurată pe terenurile Tenis Pro Lincă din Alba Iulia, și-a desemnat câștigătorii, duminică, 30 august 2026. La competiție au participat mai mulți tineri veniți din mai multe orașe din România. Rotary Club Alba […]
Foto | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a câștigat titlul european la Campionatele Europene de Judo Ne-Waza 2026
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a câștigat titlul european la Campionatele Europene de Judo Ne-Waza 2026 Judoka Laura Bogdan a câștigat titlul european la seniori la categoria -52 kg în cadrul Campionatelor Europene de Judo Ne-Waza 2026, desfășurate la Riga, Letonia. Performanța remarcabilă a fost obținută sâmbătă, 29 august 2026, completând o zi […]
Părerea tranșantă a unui antreprenor, după o discuție despre numărul de bugetari din Alba Iulia: „O administrație puternică are nevoie de o economie privată puternică”
Părerea tranșantă a unui antreprenor, după o discuție despre numărul de bugetari din Alba Iulia: „O administrație puternică are nevoie de o economie privată puternică” Cosmin Matieș, antreprenor și proprietarul unui restaurant din Alba Iulia, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre raportul dintre angajații din sectorul privat și […]