Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează un nou raft, la Daia Română
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează un nou raft, la Daia Română
Joi, 10 februarie 2022, la ora 12.00, la Biblioteca Comunei Daia Română, aflată în incinta Școlii Gimnaziale Daia Română, va avea loc inaugurarea unui nou raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba în teritoriu.
La eveniment vor participa, alături de delegația bibliotecii județene, reprezentanți ai administrației locale și județene, respectiv primarul comunei Daia Română, domnul Visarion Hăprian, și președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel. Din partea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor lua cuvântul atât managerul instituției, Silvan Stâncel, cât și prof. Daniela Floroian, moderatorul evenimentului.
Prin intermediul proiectului Fondul special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga, până astăzi, nu mai puțin de 10 comunități din județ au primit câte o mini bibliotecă, încărcată cu sute de volume.
Dincolo de fondul de carte dat în custodia Bibliotecii Comunei Daia Română, prin parteneriatul semnat cu acestă ocazie, între administrația locală și instituția de cultură se pun bazele unor noi colaborări culturale, spre beneficiul locuitorilor comunei.
Următoarea oprire, la Jidvei, în luna martie. Raft cu raft, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba aduce mai aproape de cititorii din întreg județul nu doar cartea, ci și animația culturală, descoperind și valorificând tradițiile și oamenii locului, în cadrul evenimentelor generate de parteneriatele încheiate cu fiecare dintre administrațiile locale.
Activitatea de joi, de la Daia Română, are loc în cadrul proiectului 2.9 Fondul special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, alături de partenerii locali: Primăria Comunei Daia Română, Biblioteca Comunei Daia Română și Școala Gimnazială Daia Română. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
