Rămâi conectat

Ştirea zilei

Consilierul local Radu Cristian: Am cerut alocarea a 4 milioane de euro pentru spital, să terminăm cu cârpelile. Se fac investiții care nu-și au rostul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consilierul local al municipiului Sebeș, Radu Cristian, a declarat, miercuri, într-o emisiune la radio Unirea FM, că ar fi vrut ca cel puțin jumătate din bugetul municipiului pe anul 2017, să fie direcționat spre investiții în spital. ”Să terminăm cu cârpelile și chițibușurile”, spune acesta.

Consilierul local susține că la Sebeș se fac investiții care nu-și au rostul și sunt lucruri mai importante pentru municipalitate. Radu Cristian consideră că cea mai importantă lucrare ar fi fost reabilitarea și modernizarea spitalului.

”La începutul anului am avut 7 milioane de euro pentru investiții. Într-o ședință din consiliu am cerut ca jumătate, undeva la 3,5 – 4 milioane de euro, să meargă exclusiv pentru spitalul din Sebeș. Să terminăm cu cârpelile și chițibușurile.

În ziua de astăzi, dacă avem o boală, în cel mai bun caz ajungem la Alba Iulia și în cel mai rău caz ajungem la Cluj-Napoca. Suntem și un oraș foarte poluat și la Sebeș din păcate nu există aparatură necesară, nu există spațiu modern, pentru ceea ce se întâmplă în oraș”, a spus Radu Cristian.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea