Consilierii locali ai Municipiului Alba Iulia vor vota aprobarea noului regulament pentru conferirea titlului de „Cetățean de onoare”. Ce trebuie făcut pentru a-l obține
Consilierii locali ai Municipiului Alba Iulia doresc aprobarea regulamentului de conferire a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”, printr-un proiect care urmează să fie votat în viitoarea ședință ordinară.
Astfel, potrivit proiectului, titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” reprezintă cea mai înaltă distincție onorifică, ce recompensează talentul și serviciile deosebite ale unei persoane, române sau străine, acordată de către Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
Titlul se acordă, după caz, la inițiativa primarului sau a membrilor Consiliului local și se dobândește de către
Având în vedere oportunitatea de a acorda titlul de “Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” unor personalități marcante ale Municipiului Alba Iulia sau ale României, care au avut o contribuție deosebită în plan social, economic, politic, cultural, sportiv, religios sau în alte domenii și ținând seama că pentru acordarea acestor distincții, este necesar adoptarea unui regulament local, considerăm oportun și legal aprobarea unui regulament care să reglementeze acordarea, precum și retragerea titlului de “Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”.
„Cetățean de Onoare” este un titlu onorific acordat de autoritățile unei comunități unei persoane a cărei activitate sau existență s-a remarcat în mod deosebit sau pentru talentul și serviciile deosebite în favoarea comunității. Acest titlu se acordă unor personalități din domeniul culturii, artei, științei, învățământului sau sănătății, dar și unor sportivi și oameni de afaceri care prin valoarea, competența, moralitatea recunoscute de către comunitatea locală, au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea și la creșterea prestigiului localității sau al țării pe plan național și internațional.
A intrat în tradiția municipalității, ca personalitățile remarcabile, care prin munca, talentul și realizările lor și-au pus amprenta în diferite domenii, marcând astfel istoria contemporană a orașului sau țării, să fie cinstite prin acordarea Titlului de “Cetățean de Onoare al Municipiului Alba Iulia”.
Având în vedere că municipiul Alba Iulia a dat țării numeroase personalități care au activat și excelat în mai multe domenii, care au făcut cinste si au promovat comunitatea, pe plan național sau internațional, se impune ca acestea să fie apreciate și prețuite, prin recunoașterea meritelor în mod oficial.