Consilier de stat: În ultimii 10 ani, circa 35% din populația activă a plecat la muncă în străinătate
Consilierul de stat Borbely Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a declarat că în ultimii 10 ani, 3,5 – 3,6 milioane de cetățeni ai României, un procent de 35% din populația activă, a plecat la muncă în străinătate.
Acesta a demarat miercuri, la Satu Mare, consultările cu autoritățile locale în vederea revizuirii Strategiei de Dezvoltare Durabilă, urmând să se deplaseze în mai multe județe pentru a discuta cu reprezentanții instituțiilor publice în vederea identificării unor soluții la problemele societății.
„E o premieră, pentru că e primul județ unde vin, în teritoriu. S-a înființat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pe lângă primul ministru, un departament pentru dezvoltare durabilă în luna mai. (…) E vorba despre Agenda 2030, care a fost adoptată pe Agenda ONU 2015 și pe care, în mod voluntar, fiecare țară trebuie să o implementeze. Sunt 17 obiective, de fapt tot ceea ce există într-o societate este cuprins în aceste 17 obiective. Din România, conform datelor ONU, după Siria, unde este război civil, în ultimii 10 ani, au plecat cei mai mulți în afară, să lucreze, evident, în Uniunea Europeană, dar și în altă parte, 3,5 — 3,6 milioane de cetățeni, care înseamnă cetățeni activi, 35%. Deci 35% din cetățenii activi din România, în momentul de față, lucrează în străinătate. Trebuie să analizăm, evident, sunt multe cauzele acestei emigrări, dar sunt și probleme sociale și economice, de toate felurile. Din 2009 până în 2015, au plecat din România 28.000 de asistente medicale și 14.000 de medici”, a declarat Borbely.
Potrivit acestuia, o altă problemă este speranța medie de viață, care în România este sub media europeană.
Sursa Realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]