Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

CONFLICTUL Rusia-Ucraina: Marea Britanie își retrage soldații din Ucraina și le transmite cetățenilor săi să plece imediat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CONFLICTUL Rusia-Ucraina: Marea Britanie își retrage soldații din Ucraina și le transmite cetățenilor săi să plece imediat

Cetățenii britanici care aleg să rămână în Ucraina nu ar trebui să se aștepte la o evacuare militară în cazul în care izbucnește un conflict cu Rusia, a declarat sâmbătă ministrul junior al apărării, James Heappey, pentru Sky News.

„Cetățenii britanici ar trebui să părăsească imediat Ucraina prin orice mijloace posibile și nu ar trebui să se aștepte, așa cum au văzut în vară cu Afganistanul, că ar exista vreo posibilitate de evacuare militară”, a spus el.

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat vineri că trupele britanice trimise pentru a-i antrena pe soldații ucraineni se vor întoarce în curând.

„Nu vor fi trupe britanice în Ucraina dacă va exista un conflict cu Rusia”, a declarat Heappey.

Heappey a precizat că nu a fost luată încă nicio decizie privind prezența diplomatică a Marii Britanii în Ucraina.

„Rămân la Kiev și continui să lucrez acolo cu o echipă de bază. Ambasada rămâne operațională”, a scris pe Twitter ambasadorul britanic în Ucraina, Melinda Simmons.

Vineri, guvernul britanic i-a sfătuit pe cetățenii britanici să părăsească Ucraina acum, cât timp mai sunt disponibile mijloace comerciale, și a recomandat să nu mai călătorească în această țară.

Tot mai multe țări cer cetățenilor lor să plece din Ucraina

SUA au decis sâmbătă să scoată din Ucraina o parte a personalului diplomatic, iar două surse Reuters au spus că amricanii își retrag și personalul de la OSCE.

Rusia a anunțat și ea vineri retrageri de personal diplomatic, susținând că ”poate anglo-saxonii pun ceva la cale”.

Joi, Joe Biden le-a cerut cetățenilor americani să plece imediat din Ucraina deoarece „lucrurile ar putea scăpa de sub control foarte rapid”.

O serie de națiuni au făcut recomandări similare, printre ele fiind Canada, Germania, Norvegia, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Japonia, Letonia, Lituania și Olanda.

Ucraina a minimalizat vineri importanța apelului lansat de liderul de la casa Albă afirmând că „nu există nimic nou ”.

UE a recomandat și ea personalului neesențial al reprezentanței sale de la Kiev să plece și să lucreze de la distanță din străinătate, potrivit lui Josep Borrell.

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea