Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Condiţiile de acordare a ajutorului de încălzire în iarna 2017-2018

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ajutorul de încălzire sau ”ajutorul de căldură”, în iarna 2017-2018Cum se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței • Precizări din partea directorului AJPIS Alba, Flaviu Cozuc

Persoanele singure și familiile care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea în sezonul rece pot să ceară sprijin financiar de la stat. Este vorba despre un ajutor de încălzire sub forma unei sume de bani, care să-i ajute să acopere o parte din aceste cheltuieli.

Potrivit directorului AJPIS Alba, Flaviu Cozuc, legislația în vigoare prevede că cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune, în principiu, până în 15 octombrie. Nu e un termen limită, legea prevede că cei în cauză pot depune solicitările până la data de 20 noiembrie, pentru a primi ajutorul de încălzire pentru întregul sezon rece.

”Cei care îndeplinesc condițiile în vederea obținerii ajutorului pentru încălzirea locuinței trebuie să știe că dacă depun cererile până la data de 20 a lunii ei vor primi ajutor financiar și pentru luna respectivă. Pentru a beneficia de ajutor din partea statului pe întregul sezon rece, cei în cauză trebuie să depună cererile până la data de 20 noiembrie 2017”, a explicat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească cheltuiala cu căldura în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de ordonanța de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței, acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii. E important să amintim că sezonul rece reprezintă perioada cuprinsă între 1 noiembrie și 31 martie.

Potrivit directorului AJPIS, Flaviu Cozuc, ajutorul se acordă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

Condiția principală pentru a obține acești bani este ca veniturile solicitantului să fie sub anumite niveluri stabilite prin ordonanță, astfel: lîn cazul energiei termice: ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 ISR (786 de lei); persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei); lîn cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei).

Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat anual până la data de 15 octombrie, însă, pentru că această dată cade într-o zi de duminică anul acesta, cererile vor trebui depuse până vineri, 13 octombrie. Așa cum spuneam, sunt acceptate cererile depuse și după această dată, în timpul sezonului rece, caz în care ajutorul se acordă fie începând cu luna depunerii cererii (dacă solicitarea se face până la data de 20 a lunii), fie începând cu luna următoare depunerii cererii (dacă solicitarea se face după data de 20 a lunii). Cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii Cele mai vechi superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, din lumea satului românesc. Este săptămâna când credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea