Comunicat de presă, Sorin Ioan Bumb: Președintele Iohannis a promulgat modificările aduse legii gazelor și energiei electrice. Conectarea la rețelele devine mai simplu de realizat și mai ieftină pentru cetățeni!

Președintele Iohannis a promulgat vineri modificările la Legea 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale. Noua lege – 155/2020 – simplifică conectarea le rețelele de gaze naturale și elimină din facturile cetățenilor plata redevențelor. Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în perioada imediat următoare.

Modificările pe care eu, alături de colegii mei din PNL, le-am introdus în această lege, vor scădea semnificativ costurile pe care românii trebuie să le plătească pentru a se racorda la gaze. În plus, se simplifică foarte mult realizarea de noi rețele de gaz și racordarea de noi localități. Concesionarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale se va putea face, de acum înainte, de către un UAT unui operator licențiat. Dacă această concesiune este făcută pe toate localitățile aparținătoare și extinderea rețelelor va trebui făcută, dacă există cerere, în toate localitățile aparținătoare ale unei unități administrative, nu doar în centrul administrativ. În plus, inclusiv racordurile și stațiile de reglare-măsurare-predare devin obiective de interes public, iar racordarea noilor solicitanți la sistemul de transport al gazelor trebuie făcută obligatoriu în maxim 180 de zile, cheltuielile necesare pentru aceasta urmând să fie apoi recuperate din tariful de transport al gazelor. De asemenea, toți solicitanții care doresc racordarea la sistemul de distribuție a gazelor – aici fiind vorba despre consumatorii casnici, despre cetățenii care doresc să își racordeze locuința la gaze – vor trebui să fie conectați în maxim 90 de zile de la obținerea autorizației de construcție, iar costurile privind aceste lucrări se vor recupera nu direct din buzunarul lor, ca până acum, ci din tariful de distribuție perceput de firma de gaze. Astfel cetățenii nu vor mai trebui să se împrumute la bănci ca să-și permită să se racordeze la gaze, ci firma va fi obligată sa-i racordeze pe cheltuiala sa, urmând ca apoi să-și recupereze banii treptat, din tarifele de distribuție care sunt incluse în prețul de furnizare al gazului. Aceste diferențe de tarif vor fi însă nesemnificative, pentru că vor fi suportate în ansamblu, regăsindu-se în tariful general de distribuție, care este oricum destul de mic.

ELIT

O altă măsură vizează firmele mici, aflate în special în spațiul rural, de genul micilor ateliere de producție, ferme sau pensiuni, care au nevoie de gaze, dar care nu puteau să se racordeze din cauza prețurilor prohibitive. Astfel, în cazul clienților finali non-casnici, care se află la mai mult de 2500 de metri distanță de conducta de gaz, operatorul de distribuție va avea obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației de extindere și branșare a clientului final non-casnic, aflat pe teritoriul unității administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciul public de distribuție. Contravaloarea vă fi aici inclusă în tariful de distribuție, iar termenul de realizare a racordării este de maximum 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire.

Totodată, am eliminat din factura cetățenilor redevența pentru gaze. Aceste sume vor fi plătite, de acum înainte, de distribuitorii și furnizorii de gaze, din propriul lor beneficiu, și nu se vor mai regăsi în factura consumatorilor de gaze. În plus, pentru a proteja consumatorii, noua lege prevede obligativitatea asigurării cantității de energie necesare pentru funcționarea Sistemului Energetic Național, înainte de a vinde energia la export. Mai simplu spus, după ce românii au asigurată energia pentru consumul intern, producătorii sunt liberi să vândă și la export.

Realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor naturale este deosebit de importantă pentru multe comunități locale din România, urmând să ajute foarte mult la dezvoltarea lor. Pentru aceste lucrări vor fi disponibile o serie de fonduri europene, urmând ca în perioada imediat următoare să se deschidă o sesiune de finanțare adresată special acestui obiectiv.

Sorin Ioan BUMB

Deputat PNL de Alba

Vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419