Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Sorin Bumb: Efic​iența măsurilor economice liberale confirmată de instituțiile internaționale de audit: crește ratingul României la nivel internațional!

Publicat

în

Efectele măsurilor economice de sprijin luate de guvernarea liberală încep să se vadă și să producă efecte pozitive, care vor aduce României, în acest an, a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.

Recent, agenția de rating Standard & Poor’s a ridicat perspectiva economiei românești la calificativul „ stabil”, ceea ce reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor guvernului liberal și o confirmare că măsurile de consolidare fiscal-bugetară și de ajutorare a economiei au fost corecte.

După ce, anul trecut, Guvernul PNL a realizat cele mai mari investiții în economia românească, din ultima decadă, anul acesta, în lunile ianuarie și februarie, se constată deja o creștere cu 27,5% a investițiilor față de perioada similară a anului trecut. Este vorba de circa 4,08 miliarde de lei care au intrat în plus, în economie, susținând dezvoltarea țării. În aceiași perioadă, veniturile bugetare au crescut și ele cu 4,1%, în ciuda crizei economice și sanitare. În trimestrul IV al anului trecut România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, înregistrând un plus de 4,8%. Situația este ușor de cuantificat și dacă ne uităm la un indicator foarte sensibil al economiei reale, respectiv numărul de autorizații de construcție emise pentru clădiri rezidențiale. Astfel, în luna februarie 2021 s-a înregistrat o creștere de 24,9% față de ianuarie 2021 și o creștere de 3,1% față de luna februarie a anului trecut, ceea ce confirmă că economia românească își revine și se află pe creștere.

Elit - Gustul Desăvârșit

În 2021 România va avea cel mai mare nivel de investiții din istoria sa, raportat la PIB: peste 60 de miliarde de lei, reprezentând 5,5% din PIB. O creștere cu 8,8 miliarde față de 2020 și cu 9,5 miliarde față de anul 2019. În comparație cu guvernarea PSD din 2017, acest lucru înseamnă chiar o creștere de 2,3 ori mai mare, pentru că guralivul Sorin Grindeanu, cel atât de vocal la TV, nu alocase decât 26 de miliarde de lei pentru investiții. Comparativ cu perioada PSD, investițiile din fonduri europene au crescut cu 64,6 % în timpul guvernării PNL. Anul trecut, 46% din investiții au fost făcute cu bani europeni, iar anul acesta peste jumătate vor beneficia de banii de la Bruxelles.

Recentul audit internațional estimează o creștere economică de 5% pentru acest an, pentru economia națională, ceea ce, coroborat cu ratingul pozitiv obținut de țara noastră, va atrage și mai mulți investitori străini, România devenind o oportunitate de investiții atrăgătoare și mult mai sigură decât alte țări europene. A contat aici și faptul că, în ciuda restricțiilor sanitare și a dificultăților de tot felul, România a plătit mereu la timp și integral salarii și pensii și a reușit să mențină o rată a șomajului mult mai redusă decât în restul Europei, de doar 4,9% în România, față de 7,5% media europeană, tocmai pentru că guvernul PNL s-a preocupat de ajutoarea mediului de afaceri și păstrarea locurilor de muncă.

Cei mai importanți indicatorii economici sunt în creștere: producția industrială, volumul comercial, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață, toate înregistrează creșteri și arată că România este tot mai aproape de redeschiderea tuturor sectoarelor din economie și de revenirea la normal. Este important însă ca toți să sprijin acest efort și cel mai simplu, mai puțin costisitor și mai responsabil mod în care o putem face este vaccinându-ne. Soluția pentru ieșirea din criză și pentru depășirea pandemiei este vaccinarea!

Sorin Ioan BUMB
Senator PNL de Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Cristian, PSD Alba: „PSD – alături de cei mulți! Peste 3 milioane de oameni vor primi vouchere pentru alimente”

Publicat

în

Comunicat de presă| Radu Cristian, PSD Alba: „PSD – alături de cei mulți! Peste 3 milioane de oameni vor primi vouchere pentru alimente”

PSD vine din nou cu măsuri concrete în beneficiul celor cu venituri reduse! Proiectul PSD privind acordarea voucherelor pentru alimente se implementează în ritm accelerat. Recent s-au semnat contractele pentru tipărirea voucherelor, iar Poșta Română a fost desemnată pentru a le distribui. Peste 3 milioane de persoane, din categorii vulnerabile, vor primi un ajutor de 250 de lei, odată la două luni, timp de un an și jumătate.

Beneficiarii proiectului vouchere pentru alimente sunt:

Elit - Gustul Desăvârșit

– pensionarii cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete lunare proprii mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social oferit de stat;
– persoanelor fără adăpost.

Jumătate din cele 3,1 miliarde de lei, necesare pentru voucherele de alimente, vor veni din fonduri europene.

Încă o dată realitatea îi contrazice pe cei de la USR care susțineau despre acest program că „este doar un powerpoint” care nu va fi acceptat de Comisia Europeană. PSD este alături de cei mulți, care au nevoie în această perioadă de sprijin concret!

Purtător de cuvânt PSD Alba,
Radu Cristian


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Tuhuț, deputat PSD de Alba: „România, alături de Republica Moldova! Frații noștri de peste Prut merită mai mult!”

Publicat

în

Radu Tuhuț, deputat PSD de Alba: „România, alături de Republica Moldova! Frații noștri de peste Prut merită mai mult!”

Am participat, în aceste zile, alături de o delegație din România, la întâlniri oficiale dar cordiale cu președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, președintele comisiei de administrație publica și amenajarea teritoriului, Larisa Voloh, secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării, Lidia Dabija și secretarul general adjunct al guvernului, Svetlana Țurcanu.

Cu această ocazie, a fost semnat un acord de cooperare între comisiile parlamentare permanente ale Parlamentului Republicii Moldova și a Camerei Deputaților din Parlamentul României. Documentul a fost semnat de către președinții comisiilor de administrație publică și amenajarea teritoriului (din care fac parte), mai exact de către parlamentarii Simona Bucura Oprescu  și Larisa Voloh

Între altele, acordul prevede că cele două state vor pleda pentru modernizarea administrației publice, vor coopera în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea spațială și dezvoltarea regională. De asemenea, România și Moldova vor sprijini colaborarea și vor contribui la stabilirea relațiilor de fraternitate între colectivitățile noastre locale. Nu în ultimul rând, vom sprijini realizarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană cu referire la administrația publică ce are ca finalitate ajustarea sistemului administrativ din Republica Moldova la Spațiul Administrativ European.

Elit - Gustul Desăvârșit

Îmi reiterez, cu această ocazie, susținerea necondiționată pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru continuarea reformei administrative și, nu în ultimul rând, a efortului nostru comun pentru asigurarea securității regiunii și sprijinirii refugiaților ucraineni.

Oamenii din Republica Moldova sunt frații noștri de peste Prut! Avem același idealuri și credințe, vorbim aceeași limbă, iar inimile noastre bat la fel. Doar uniți, împreună, putem fi mai puternici!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”

Publicat

în

Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”

Senatul a adoptat ieri cadrul legal ce va permite finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a centralei nucleare de la Cernavodă, făcând astfel încă un pas important spre dobândirea independenței energetice a României. Obiectiv energetic de importanță națională, termocentrala de la Iernut se afla într-un stadiu de execuție de circa 90% dar, din cauza unor probleme ale constructorului spaniol, contractul a fost reziliat și investiția s-a blocat.

În condițiile actuale de criză energetică, marcată de un context geopolitic complicat și imprevizibil, în care invazia rusă în Ucraina are efecte negative asupra întregului sistem energetic european, era necesară identificarea și adoptarea unor soluții legislative care să permită finalizarea în timp util a unor obiective energetice de o importanță deosebită, așa cum este și centrala de la Iernut, care va furniza o importantă cantitate de electricitate în sistemul național. În discuțiile și negocierile pe care le-am avut ieri cu colegii mei senatori, atât în comisiile reunite de specialitate, cât și la votul din plenul Senatului, am căzut de acord să creăm cadrul legal astfel încât, în situația obiectivelor de investiții nefinalizate, de acest tip, entitățile contractante să poată aplica procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale, pentru restul de executat, dacă acesta este de maxim 40% din stadiul fizic aferent proiectului de investiții. Astfel, modificând în Senat Legea 250/2022, de aprobare a OUG 54/2022, care modifica Legea 96/2016, privind achizițiile sectoriale, am flexibilizat cadrul legal privind achizițiile, permițând reluarea lucrărilor la Iernut, unde sperăm ca prima din cele 2×1 unități (215MWe) să fie pusă în funcțiune până la finele anului viitor.

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, am introdus și o altă prevedere care se referă la energia nucleară și care va permite Statului Român să atribuie contractul pentru finalizarea centralei de la Cernavodă printr-o procedură de negociere fără invitație prealabilă, indiferent de stadiul fizic de realizare al proiectului de investiții.

Având în vedere că, în mai puțin de 5 ani, reactorul 1 de la Cernavodă, cu o putere de 700 MWh, va intra în revizie și retehnologizare pentru 2 ani, iar din 2029 și reactorul 2 va intra în același proces de retehnologizare, era nevoie de un cadru legal care să răspundă acestei situații de urgență extraordinară, generată de conflictul armat din vecinătatea granițelor României și de criza energetică din Europa. Este bine-cunoscut că licitațiile în România și mai ales procedurile lungi și greoaie de contestare, sunt o mare problemă și fără un astfel de cadrul legal am fi riscat să ne aflăm într-o situație periculoasă, în care licitațiile s-ar fi extins pe ani de zile, iar România nu ar mai fi avut energie suficientă.

Sorin Ioan BUMB,
Senator PNL de Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare