Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Tuhuț: Program finanțat prin PNRR: 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii nevoiașe!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Radu Tuhuț: Program finanțat prin PNRR: 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii nevoiașe!

Până în 9 ianuarie 2023 inclusiv, autoritățile locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor pot depune proiecte pentru înființarea unor centre de zi care vor deveni o a doua casă pentru copiii care provin din familii nevoiașe.

Prin aceste centre, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea, sprijină familiile cu îngrijirea și creșterea copiilor în timpul zilei.

Concret, în timpul zilei, copiii au parte de mese calde, îngrijire din partea specialiștilor, educație adaptată vârstei lor, își vor face temele și vor primi consiliere psihologică. Seara se pot întoarce alături de părinții, bunicii și frații lor. Evităm astfel separarea copiilor de familie (unde nu există situații de abuz).

Centrele pot fi înființate individual, de către primării, sau în parteneriat cu furnizori privați de servicii sociale acreditați. Investițiile pot fi făcute pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile.

PSD sprijină familiile nevoiașe și se preocupă de educația și creșterea copiilor cu risc de abandon școlar.

Cererile de finanțare se depun exclusiv electronic în platforma Planului Național de Redresare și Reziliență.

Detalii suplimentare au fost afișate pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Deputat PSD de Alba,
Radu Marcel Tuhuț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea