Comunicat de presă Gabriel Pleșa: Voi transforma administrația locală în una care susține sportul și investește în infrastructura sportivă
Alba Iulia are nevoie de o administrație locală care susține mișcarea sportivă din oraș, o administrație care investește și dezvoltă infrastructura sportivă. În timpul mandatului meu de viceprimar, cât timp am avut în subordine bazele și activitatea sportivă, a fost înființat Clubului Sportiv Municipal, cu disciplinele fotbal, polo, înot, sportul pentru toți sau șah.
A fost un pas important pentru susținerea sportului din oraș, iar extinderea clubului spre alte ramuri sportive are să fie o prioritate pentru viitor. Am reușit, tot în această perioadă, să obținem autorizația PSI pentru
stadionul Cetate, după o investiție de 500.000 lei, și am reușit împrejmuirea de protecție pentru mingi, la terenul II. Tot în acea perioadă au fost făcute și primele demersuri pentru începerea investițiilor, pentru refacerea completă a bazei sportive de la Stadionul Cetate.
Din păcate, există încă destul de multe neajunsuri la nivelul activității sportive locale, motiv pentru care nu pot decât să le dau dreptate celor care spun că, în parte, sportul albaiulian trăiește din amintiri. Și asta pentru că, în urmă cu mai bine de zece ani, în timp ce unii promiteau săli polivalente și făceau planuri mărețe, din pix, întregi baze sportive dispăreau pentru a face loc unor proiecte imobiliare ori erau lăsate în paragină.
Sunt însă convins că aceste lucruri pot fi remediate iar cheia, cred eu, o constituie investițiile și dezvoltarea infrastructurii sportive. Nici un teren sportiv nu mai trebuie să dispară și nici o bază sportivă desființată ori lăsată în ruină. Fiecare club sportiv, indiferent de sportul pe care îl practică, trebuie să aibă un partener în administrația locală.
Refacerea bazei sportive de la Stadionul Cetate va fi o prioritate, iar stadionul trebuie readus la un standard care să permită desfășurarea de meciuri de fotbal. Din păcate, după acel celebru dosar privind FC Unirea, în care au fost implicate atât administrația locală cât și cea județeană, chiar dacă Justiția i-a achitat pe cei implicați, interesul autorităților pentru fotbal a dispărut complet iar clubul fanion al orașului a rămas o simplă amintire. Sunt convins că, dacă baza sportivă de la Stadionul Cetate va fi refăcută, iar Primăria va dovedi că este un partener real pentru sport, Alba Iulia va putea avea, din nou, o echipă de fotbal care să joace în ligile superioare.
În plus, orice sport trebuie susținut iar oamenii care fac asta, și o fac în prezent din pură pasiune, trebuie sprijiniți de către autoritățile locale. Mă gândesc aici atât la sporturile de echipă, precum rubgy, cât și la sporturile individuale. Am ajutat la reorganizarea CSU Rugby Alba Iulia, la organizarea primelor antrenamente și meciuri demonstrative și cred că acest sport, cu sprijinul autorităților, poate pune, din nou, Alba Iulia pe harta competițională. Există încă suficiente spații unde pot fi amenajate și refăcute terenuri de sport. Există încă suficiente spații și baze sportive care pot fi renovate și amenajate la condiții optime. Și mai există și posibilitatea de a construi altele noi.
Atât timp cât există voință, pot fi găsite soluții. Avem însă nevoie de o administrație transparentă și interesată de fenomenul sportiv, iar împreună putem face ca Primăria Alba Iulia să devină cel mai de seamă suporter și partener al sportului în Alba Iulia.
Gabriel Pleșa, candidatul alianței USR-PLUS pentru Primăria Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]