Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Cerealele ieftine, din Ucraina, sunt o problemă, dar și o oportunitate ratată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Cerealele ieftine, din Ucraina, sunt o problemă, dar și o oportunitate ratată

Criza cerealelor din Ucraina ar fi trebuit să fie, cel puțin pentru noi, românii, o mare oportunitate, nicidecum o situație în care fie ne confruntăm cu propria problemă, fie o ignorăm doar pentru a nu face notă discordantă de la unitatea clamată de cei mulți.

Nu stau să mă întreb dacă marile popoare, vârfurile de lance în privința acceptării importurilor, nici dacă bunii vecini, care nu mai sunt chiar cei mai buni, pentru că nu-s dispuși să accepte surplus de grâne, au dreptate. Forța afirmațiilor și a deciziilor fiecăruia par mai puțin importante decât dovada că, adesea, e greu de găsit un echilibru între solidaritate și ce contează pentru fiecare. Mai ales într-o situație explicită, ca asta, în care nu se dezbat principii, ci ești tras de mâneca și luat la întrebări de agricultori și de fermieri, de cei care dau, la propriu, poporului tău de mâncare. Personal, nu cred nici pe departe că poziția României sau a guvernului ține de vreo prohibiție cuantificată și serios tratată ci, mai degrabă, de o adaptare la reacția sindicalizată a comunității agricole.

Mai clar, nu facem ce facem pentru că știm ce facem, ci pentru că suntem puși în situația de a nu ignora realitatea. Sunt total în acord cu cei care își exprimă frustrarea cu faptul că randamentul economic al fermierilor români, cumulați într-o cotă de 20% din exportul grânelor în UE, este minim sau chiar pe minus. S-a produs scump și se vinde ieftin. Dar sunt la fel de convins că după ce vom trece peste acest hop, într-un fel sau altul, România și Ucraina vor fi, din nou, doi vecini cu porțile deschise unul spre celălalt. Această criză se va fi terminat iar noi, indiferent de poziția adoptată, vom fi ratat șansa de a rezolva niște probleme, de a transforma o situație complicată într-o oportunitate. Am fi putut, pentru a fi în acord cu majoritatea statelor membre și a Comisiei, care cer ridicarea oricăror restricții impuse importurilor de grâne, să negociem dezvoltarea căilor rutiere și feroviare de la noi, pentru a ne putea transforma într-un veritabil „drum al grânelor”. Am fi putut, în același timp, să avem o analiză clară asupra rentabilității producției interne și să solicităm sprijin european suplimentar, pentru a atenua impactul ridicării restricțiilor.

Cu alte cuvinte, am fi putut folosi această situație pentru a negocia sume și sprijin suplimentar pentru a dezvolta sectoarele afectate. Se poate, dacă știi ce să ceri și cum să ceri, vertical, fără tupeu și reacții sentimental-electorale. E limpede că anumite momente și situații, ca astea pe care le trăim cu toți, pot schimba priorități sau accelera proiecte amânate. Iar România, dincolo de acest veto justificat, ar fi trebuit să se străduiască și să pretindă mai mult în această privință. Probabil, sunt destui care ar putea să-și justifice scepticismul față de șansa de a și primi banii. Însă, personal, am convingerea că, dincolo de realitatea imediată, ratăm șansa de a transforma o problemă într-o oportunitate.

Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru EPP


Secțiune Știri sub articolul principal

 Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!

1 Decembrie 1918 este ziua de naștere a României moderne, ziua care reunește simbolic valorile pe care s-a construit națiunea română: unitate, libertate, curaj și egalitate. În urmă cu 105 ani, în 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de oameni s-au adunat la Alba Iulia pentru a decide Marea Unire. Majoritatea liderilor politici ai vremii au lăsat deoparte interesele și orgoliile politice, înlocuind dezbinarea cu unirea, un ideal pentru care luptaseră înaintașii lor cu determinare și curaj.

Citește și: PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2023, Ziua Națională, la Alba Iulia

Astfel, oameni simpli, reprezentanți ai breslelor, ai cultelor religioase, ai cercurilor electorale, ai presei sau oameni politici au lăsat la o parte motivele care îi dezbinau până atunci și au păstrat în suflete doar iubirea de țară. 1 Decembrie 1918 este și dovada modului în care românii, în momente cruciale, au știut să își găsească drumul împreună, uniți într-un ideal comun.

Istoria ne-a demonstrat mereu că doar uniți am reușit să depășim toate încercările și provocările vremurilor, iar în unire stă cu adevărat puterea unui popor.

Din păcate, am ajuns să fim mai dezbinați ca niciodată, iar valorile pe care s-a construit această țară au fost uitate. Vremurile pe care le trăim, cu un război la granițele țării și cu un alt război împotriva terorismului, trebuie să ne trezească și să înțelegem că avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate.

Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023

Pe unitate s-a construit și Marea Unire din 1918, iar această valoare se află încă în ADN-ul fiecărui român. E important să regăsim această unitate și să trezim adevăratul patriotism, care nu trebuie să însemne manifestări extremiste și patriotarde. Adevăratul patriotism înseamnă să îți iubești și să îți respecți țara, să îți pui priceperea în slujba acesteia, dar mai ales să îți îndeplinești obligațiile cetățenești.

Înaintașii noștri ne-au oferit o țară, care s-a desăvârșit la Alba Iulia ca stat democratic și s-a proclamat apoi ca o națiune liberă și europeană. Noi avem obligația morală să continuăm această moștenire și să menținem România pe drumul democratic și european. Crizele politice, dezbinarea societății, învrăjbirea românilor nu ne fac cinste și nu ne ridică la nivelul moral al înaintașilor noștri.

Citește și: LIVE VIDEO| 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia: Marșul Unirii a dat startul zilei. Oameni din toate colțurile țării, dar și din Diaspora au sosit în Cealaltă Capitală

Și să nu uităm că 1 Decembrie înseamnă Alba Iulia, locul de naștere al României moderne. Aici, Ziua Națională are o însemnătate deosebită pentru că vei simți vibrația istorică a celor peste 100.000 de oameni care au participat, în 1918, la înfăptuirea Marii Uniri. Cu toții, oameni simpli sau lideri politici, avem obligația de a cinsti Alba Iulia ca o capitală istorică a acestei țări, capitala de suflet a tuturor românilor.

Închei cu un apel sincer la unitate. Viitorul României se scrie astăzi prin faptele noastre. Haideți să lăsăm copiilor noștri o țară democratică și europeană, așa cum și nouă ne-au lăsat înaintașii noștri.

La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au înfăptuit, la Alba Iulia, Marea Unire!

Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

 Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Sport

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare