Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Comunicat de presă| Biografia lui Traian Nicolae Ursaleș, candidatul PSD la Primăria Meteș: Premiant în școală, bun gospodar și obișnuit de copil cu munca grea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Traian Nicolae Ursaleș își anunță candidatura din partea Partidului Social Democrat la Primăria comunei Meteș după mai bine de 6 săptămâni în care nu a vorbit deloc despre politica locală. Mulți îl cunosc, dar puțini îi știu povestea de viață: născut dintr-o familie simplă, Traian Nicolae Ursaleș a fost premiant în școală, deși a trebuit să-și ajute zilnic părinții la muncile agricole.

El a câștigat primii bani la vârsta de 14 ani, după ce a învățat de la tatăl său meseria de cojocar. Absolvent de școală doctorală și tată a 4 copii, Ursaleș are experiența, determinarea și cunoștințele necesare să continue proiectele de dezvoltare din comună. Indiferent de greutățile vieții, Traian Nicolae Ursaleș nu și-a pierdut niciodată demnitatea, cuvântul, recunoștința și omenia, pentru care a fost apreciat de consăteni.

”M-am născut în 24 martie 1977, din părinții Traian și Cornelia, ambii de profesie cojocari, oameni simpli cu frică de Dumnezeu. Mai am un frate mai mic Decebal Radu. Am urmat Școala Primară din Presaca Ampoiului, apoi Școala Gimnazială din Zlatna și Liceul Avram Iancu din Zlatna. Bacalaureatul l-am luat în 1995, cu media 9,21 (fiind a 4-a medie din liceu). De la 14 ani, am devenit oarecum independent din punct de vedere financiar, datorită faptului că am învățat meseria de cojocar de la tatăl meu care, la rândul său, a învățat-o de la bunicul meu”, a spus Traian Nicolae Ursaleș.

Cu toate că învăța doar în zilele de sărbătoare și când era cu vacile și oile pe câmp, Traian Nicolae Ursaleș a fost premiant în școală, iar în 1995 a intrat la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj Napoca, cu media 9,27.

”Pe tot parcursul facultății am avut bursă de merit, cu toate că în vacanța de vară am venit acasă să îmi ajut părinții la muncile agricole. În 1999 am terminat facultatea cu media 9,30, fiind al 3-lea din cei 75 de colegi. După terminarea facultății am predat, timp de 3 luni, la Școala Gimnazială Zlatna. În toamna anului 1999 am fost admis la masterat cu media 10, pe care l-am terminat în anul 2000, tot cu media 10. În toamna aceluiași an, am fost admis, cu cea mai mare medie la doctorat și, astfel, am renunțat la postul de dascăl și m-am reîntors la Cluj-Napoca”, a spus candidatul PSD.

În anul 2003 și-a dat doctoratul în chimie, obținând marele calificativ ”magna cum laude”, fiind la acea vreme cel mai tânăr doctor în chimie din țară. A fost angajat, pe timpul absolvirii școlii doctorale la Institutul de Chimie din Cluj, unde a lucrat în cercetare. În mai puțin de 3 ani a descoperit 44 de compuși chimici noi, a făcut 2 brevete de invenție, 2 tehnologii de laborator omologate la OSIM, 22 lucrări științifice si 24 de comunicări științifice naționale și internaționale.

”Chiar dacă am avut un serviciu bun, am ales să mă întorc acasă, în Presaca Ampoiului, determinat să dezvolt comuna natală, unde vreau să îmi cresc copiii și să îmi petrec tot restul vieții”, a afirmat Traian Nicolae Ursaleș.

Acesta a acumulat o vastă experiență administrativă, fiind primar, consilier local și consilier județean.

”Experiența profesională și de viață, dar și cunoștințele acumulate, m-au ajutat să înțeleg cum pot să fac mai mult și mai bine pentru creșterea calității vieții tuturor oamenilor. Miza alegerilor anticipate sunt inclusiv copiii comunei Meteș care trebuie să își găsească locul aici și să se reîntoarcă acasă cu mare drag. Apropierea de municipiul reședință de județ face posibilă viața bună la țară cu serviciu la oraș. În următoarea perioadă voi reaminti oamenilor ce am făcut cât timp am fost primar și, deopotrivă, care sunt proiectele edilitare de dezvoltare a satelor noastre”, a conchis candidatul PSD.

Traian Nicolae Ursaleș și-a făcut public numărul de telefon din prima zi în care s-a pus în slujba comunității și la fel vrea să rămână și acum, considerând că dialogul și transparența sunt esențiale pentru o bună guvernare locală. La fel, și acum, îi încurajează pe toți locuitorii comunei Meteș să îl contacteze, la numărul de telefon 0771 335 207 și să îi spună ideile, proiectele și inițiativele lor.

În comuna Meteș au loc alegeri anticipate la mijlocul lunii mai.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Berghin a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice schimbarea imobilului școlii din localitatea Henig în capelă și centru de cateheză. Licitația are o valoare de peste 1,1 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea