Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu: Planul Național de Redresare și Reziliență, propus de ministrul USR PLUS, Cristian Ghinea, este cel mai complex program de reformă creionat în România după ‘89

Ioana Oprean

Publicat

în

Planul Național de Redresare și Reziliență, propus de către ministrul USR PLUS, Cristian Ghinea, a fost adoptat de Guvernul României, fiind estimată o alocare de 41,5 miliarde euro pentru proiecte de reformă.

Petrecerea Divorțaților

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va înainta această propunere Comisiei Europene, urmând o serie de negocieri privind noul PNRR. Pandemia a fost un factor neprevăzut, care a afectat toate statele membre UE, iar Comisia Europeană trebuie să intervină cu un plan pentru a determina un impact cât mai mic asupra mediului economic și social al țărilor europene.

„Planul Național de Redresare și Reziliență este cel mai complex program de reformă creionat în România, după 1989. PNRR își propune să producă schimbări structurale, precum reforma sistemului de pensii, reforme fiscale, reforma funcției publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat și introducerea venitului minim de incluziune. Am încredere că ministrul Cristian Ghinea va reuși să poarte cu succes negocierile cu autoritățile europene și vom începe, în curând, implementarea PNRR. Ceea ce ar trebui să înțeleagă întreaga clasă politică este că acest plan are o importanță națională deosebită și trebuie să îl susținem cu toții, fiind singura șansă pentru redresarea, după pandemie, și asigurarea rezilienței în fața oricăror provocări viitoare.”, a spus deputatul Beniamin Todosiu, copreședintele USR PLUS Alba.

Planul Național de Redresare și Reziliență va cuprinde șase piloni, conform Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene:

  • Tranziția verde;
  • Transformarea digitală;
  • Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice;
  • Coeziune socială și teritorială;
  • Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională, în scopul, printre altele, al creșterii nivelului de pregătire pentru situații de criză și a capacității de reacție la criză;
  • Politici pentru generația următoare, copii și tineret, cum ar fi educația și competențele.

Ce presupune fiecare pilon din Planul Național de Redresare și Reziliență?

  • Tranziția verde: tehnologie și capacități verzi, biodiversitate, eficiență energetică, renovarea clădirilor și economia circulară, având ca scop o Uniune Europeană sustenabilă, prin crearea unor noi locuri de muncă și asigurarea securității energetice;
  • Cel puțin 37% din alocare se va face pentru tranziția verde;
  • Împădurirea României prin plantarea de păduri noi și perdele forestiere și agrosilvice.
  • Transformarea digitală are în vedere digitalizarea serviciilor, dezvoltarea infrastructurii digitale și de date, a centrelor de inovare digitală;
  • Cel puțin 20% din acest fond trebuie redirecționat spre proiectele de digitalizare.
  • Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare:
  • O piață europeană funcțională și care să permită IMM-urilor o redresare economică post pandemică.
  • Coeziunea socială și teritorială – trebuie să prevină dispariția teritorială a anumitor zone, creșterea calității vieții, combaterea sărăciei și șomajul în rândul statelor membre, fără a lăsa în urmă pe nimeni.
  • Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională, în scopul, printre altele, al creșterii nivelului de pregătire pentru situații de criză și a capacității de reacție la criză:
  • Creșterea accesibilității la serviciile medicale.
  • Politici pentru generația următoare, copii și tineret, cum ar fi educația și competențele:
  • Reconversia profesională, competențe digitale, programare de integrare pe piața muncii, noi locuri de muncă.

Planul Național de Redresare și Reziliență, propus de către ministrul USR PLUS, Cristian Ghinea, presupune o alocare de 41,5 miliarde euro, reprezentând 142% din alocarea României atât din granturi, cât și împrumuturi. Banii vor fi direcționați spre reforme care să producă schimbări structurale, precum reforma sistemului de pensii, reforme fiscale, reforma funcției publice, reforma salarizării în sector public, reforma companiilor de stat și introducerea venitului minim de incluziune.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult