Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa”, în vizită la ISU Alba
Elevii claselor a VI-a şi a VII-a A de la Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, însoţiţi de diriginţii Claudia Niculescu şi Mariana Toth, au efectuat o vizită la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, acţiune înscrisă în proiectul „Arta de a supravieţui”.
Elevilor li s-au prezentat autospecialele cu care se intervine în cazuri de urgenţă, incendii sau inundaţii. Li s-a arătat acestora modul de funcţionare a unui furtun, copiii chiar fiind lăsaţi să îl mânuiască. De asemenea, elevilor li s-au prezentat barca pneumatică şi vestele de salvare, care nu permit înecul. Şi totodată a fost studiată şi ambulanţa SMURD cu dotările ei şi posibilitatea acordării primului ajutor. Elevii au fost informaţi de faptul că în situaţii de urgenţă pot cere ajutorul ISU Alba, formând numărul 112, dar să nu se joace pentru că vor fi depistaţi foarte rapid şi că urmare vor suporta consecinţele. În numele elevilor, doamnele diriginte au mulţumit gazdelor pentru primirea făcută. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]