Rămâi conectat

Ştirea zilei

CNN laudă frumusețea Munților Apuseni, pe care îi trece pe lista scurtă a celor mai frumoase locuri din Europa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prestigiosul post de televiziune american CNN a realizat un clasament al celor mai frumoase locuri de vizitat din Europa, între care a situat și Munții Apuseni.

”Parte a Munților Carpați de Apus din Transilvania, Apusenii reprezintă vacanța de vară ideală, cu temperaturi scăzute și cărări neaglomerate printre pădurile seculare și piscuri stâncoase. Urșii bruni și lupii străbat aceste dealuri, deși este nevoie de răbdare și o privire ageră pentru a-i detecta. Cățărătorii pot încerca o serie de rute diferite printre căi ferate care apar pe malurile râurilor la sud de satul Vadu Crișului”, se arată în articol

Pe lângă Munții Apuseni, CNN mai remarcă Avignon, din Franța, Lisabona din Portugalia sau Pompeii din Italia.

Dacă iarna turiștii aleg să vină în Apuseni pentru cele trei pârtii de schi de la Arieșeni, aflate la circa 20 de kilometri, vara stațiunea este frecventată datorită obiectivelor turistice din Munții Apuseni.

Unul dintre ele este peștera ”Ghețarul de la Scărișoara”, declarat primul Monument al Naturii în România, în 1938. Intrarea în gheţar se face printr-un aven de stâncă şi vegetaţie de 48 de metri adâncime, şi un diametru larg de 60 de metri. De cum intri pe portiţa ce duce la peşteră, aerul devine altul, iar  temperatura scade şi se simte cu fiecare treaptă coborâtă pe scara metalică.

Poate cel mai interesant obiectiv turistic din Munții Apuseni este Peștera Urșilor, care găzduiește urme și fosile ale ursului de cavernă, dar și formațiuni spectaculoase de stalactite și stalagmite.

Totodată, în Apuseni se regăsesc locuri pitorești deosebite și mai multe cascade, iar pasionații de istorie au ocazia să vadă casa memorială a lui Avram Iancu, a lui Horea și Galeriile Romane de la Roșia Montană. Alte obiective de vizitat în Munții Apuseni sunt Groapa Ruginoasă, Stâna de Vale, Cetățile Ponorului, Dealul cu Melci, peștera Poarta lui Ionele sau Cheile Arieșului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea