Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir și-a schimbat denumirea în Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir
Consiliul local Cugir a aprobat în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind schimbarea denumirii Clubului Sportiv Oraşenesc Cugir în Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir, act normativ propus și inițiat de către Primarul orașului Cugir, ing. Adrian Teban.
Potrivit H.C.L. nr 152/2008, actul de infiinţare al Clubului Sportiv Oraşenesc Cugir, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local al Orașului Cugir, are ca scop organizarea și promovarea sportului pe plan local, naţional şi internaţional.
În elaborarea proiectului s-a avut în vedere faptul că prin H.C.L. nr 159/2020 s-a aprobat încetarea transmiterii cu titlu gratuit şi totodată s-a preluat dreptul de participare al echipei de fotbal în competiţia sportivă Liga III organizată de Federaţia Română de Fotbal, drept pe care îl avea Asociaţia ”Clubul de Fotbal Metalurgistul Cugir 1939” până la acea dată. Astfel, Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir a preluat activitatea fotbalistică și a continuat această activitate începută, sau mai bine spus continuată de această Asociație la nivelul Orașului, care ulterior a fost dezafiliată de la Federaţia Română de Fotbal.
În urma propunerii Directorului Clubului Sportiv Orăşenesc Cugir, Călin Mureșam, de modificare a denumirii instituției adresate Comitetului Director, acesta a decis prin Hotărârea nr. 1/11.06.2020 să-şi de-a acordul privind schimbarea denumirii.
,,Ţinând cont de faptul că aproape toată activitate sportivă de la nivelul Oraşului Cugir, respectiv 9 secţii sportive (fotbal, atletism, handbal, karate, box, şah, karting, tenis de câmp, tenis de masa) este concentrată la Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir, constituie un moment potrivit pentru schimbarea denumirii clubului deoarece tot trecutul sportiv al Oraşului Cugir, rezultatele sportivilor, şi respectiv baza sportivă se identifică cu fostul Club Metalurgistul Cugir”, a ținut să precizeze primarul Cugirului, Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Tudor Vomir și Cornel Ardei, contracte prelungite cu CSM Unirea Alba Iulia Apărătorii Tudor Vomir și Cornel Ardei și-au prelungit contractele cu divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare După două sezoane petrecute […]
Ciclista Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la XCE Miruna Măda, legitimată la CS Municipal Unirea Alba Iulia, a cucerit titlul național la Mediaș, la Campionatul Național de XCE (cross country eliminator), la toate categoriile, competiție care se dispută în aceste zile în județul Sibiu (astăzi este a patra etapă a […]
VIDEO | Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025
Start oficial la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă 2025 În seara zilei de sâmbătă, 5 iulie 2025, s-a dat oficial startul la Alba Iulia pentru Campionatul Mondial de Șah – dezlegări și Congresul Mondial de Compoziție Șahistă. Până în data de 12 iulie 2025 Hotel […]