Ştirea zilei
Clonaţi-l pe George Brăiloiu!
Omul de afaceri George Brăiloiu, intrat recent în posesia manuscriselor valoroase care au aparţinut marelui Emil Cioran, merită, fără doar şi poate, un titlu nobiliar din partea statului român. De altfel, el va primi astăzi, în Aula Academiei Române, cea mai mare distincţie a Academiei, Meritul Academic, pentru faptul de a fi recuperat aceste manuscrise şi a le dărui statului român. Brăiloiu devine astfel, prin gestul său, dintr-un ilustru necunoscut, un mare român. Probabil un exemplu ilustrativ pentru miile de români care nu şi-au dobândit calitatea primordială de om, respectiv acei români despre care nu a auzit aproape nimeni, deşi sunt autorii unor acte de caritate absolut incredibile.
În cazul licitaţiei Cioran de la Paris, George Brăiloiu s-a substituit însuşi statului român. Un stat incapabil, ca şi guvernul boc cu „b” mic care-l conduce, să întreprindă ceva concret pentru istoria neamului. Înglodat în datorii la FMI şi alte instituţii pentru care vom cotiza ani de zile de acum încolo, guvernul actual de tristă amintire nu a catadicsit să scoată din fondul de rezerve banii cuveniţi memoriei lui Emil Cioran. Ministrul ungar al culturii române le-a spus clar românilor că nu avem bani pentru Cioran pentru că am alocat sume importante pentru recuperarea brăţărilor dacice. Halal să le fie şi să ne fie! Nu suntem în stare să ne conservăm istoria, să ne cinstim înaintaşii, să păstrăm vie cultura română, să dăinuim peste veacuri! Conduşi de boc, am devenit nişte laşi incurabili. Tocmai de aceea, în România există specimene care-l spânzură simbolic pe Avram Iancu şi nu păţesc nimic, un individ care nici măcar istoria ţării lui materne nu o cunoaşte-în caz contrar ar fi aflat că iubita marelui erou din Munţii Apuseni a fost o unguroaică neaoşă…
Din fericire pentru România, un român a putut achiziţiona, contra unei sume fabuloase, manuscrisele scoase la vânzare care i-au aparţinut marelui Cioran. George Brăiloiu trebuie nu numai felicitat şi distincţionat, ci şi clonat. Cine auzise până acum de acest om? Nimeni. Cu toate acestea, este un mare român şi un mare patriot. Un exemplu demn de urmat pentru acest guvern de incapabili, care nu dă doi bani pe istoria românilor şi nu îşi cinsteşte marile figuri.
Deputat PNL de Alba,
Călin POTOR

Ştirea zilei
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în perioada 16-18 mai în localităţile Vinţu de Jos, Pianu, Sebeş, Dostat şi Spring, din judeţul Alba.
Invităm femeile din grupul ţintă 24-29 de ani să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou, program dedicat promovarii prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin.
În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 29 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
Programul caravanei în perioada 16-18.05.2022 este următorul:
– Vinţu de Jos – 16.05.2022, începând cu ora 17.30;
– Pianu – 16.05.2022, începând cu ora 18.30;
– Sebeş – 17.05.2022, începând cu ora 11.00 (Casa de Cultură);
– Dostat – 18.05.2022, începând cu ora 17.30;
– Spring – 18.05.2022, începând cu ora 18.30;
De asemenea, tot în cadrul acestor evenimente vor avea loc acţiuni de informare-educare-conştientizare cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor publice asupra importanţei derulării unui screening de col uterin la nivel regiunii Centru, de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale şi care conştientizează importanţa depistării precoce a cancerului, precum şi de a influenţa percepţiile şi atitudinea societăţii pentru a schimba obiceiurile şi comportamentele membrilor săi.
„Vara asta lansăm o provocare pentru toate tinerele din grupa de vârstă 24-29 de ani, aceea de a avea grijă de propria sănătate!
Astfel, le invităm să pună grija pentru sănătate în topul listei lor de priorități!
Ca medic, recomand tinerelor să facă o vizită la medicul ginecolog obligatoriu, indiferent câte alte lucruri au de făcut. 5 minute dedicate vizitei la medicul ginecolog şi testării Babeş-Papanicolaou le poate feri de neplăceri și chiar le poate salva viața”, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.
Ştirea zilei
16 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
16 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, luni, 16 mai 2022, s-au înregistrat 3 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 15 mai 2022, COVID-19 în Alba. 4 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 53834 de persoane confirmate, 52431 persoane vindecate, 1.290 decese.
Duminică, în județul Alba au fost prelucrate în total 241 teste, 148 PCR, 93 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 465454 mai exact, 356338 de teste PCR și 108968 de teste rapide.
Localitățile din care provin cele 3 noi cazuri de coronavirus:
ALBA IULIA – 1
CIUGUD – 1
SASCIORI – 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
POŞAGA | 893 | 2.24 | 2 |
RIMETEA | 990 | 2.02 | 2 |
OHABA | 583 | 1.72 | 1 |
VALEA LUNGĂ | 3115 | 1.28 | 4 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13788 | 0.8 | 11 |
METEŞ | 2751 | 0.73 | 2 |
LUPŞA | 2836 | 0.71 | 2 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20622 | 0.68 | 14 |
SÂNTIMBRU | 3019 | 0.66 | 2 |
ORAŞ TEIUŞ | 7148 | 0.56 | 4 |
NOŞLAC | 1816 | 0.55 | 1 |
CRICĂU | 1965 | 0.51 | 1 |
MIRĂSLĂU | 1945 | 0.51 | 1 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76685 | 0.51 | 39 |
LOPADEA NOUĂ | 2494 | 0.4 | 1 |
ŞPRING | 2537 | 0.39 | 1 |
ŞUGAG | 2856 | 0.35 | 1 |
ORAŞ CUGIR | 25354 | 0.32 | 8 |
MIHALŢ | 3213 | 0.31 | 1 |
CIUGUD | 3293 | 0.3 | 1 |
PIANU | 3563 | 0.28 | 1 |
ORAŞ ZLATNA | 7779 | 0.26 | 2 |
GALDA DE JOS | 4414 | 0.23 | 1 |
ŞONA | 4365 | 0.23 | 1 |
MUNICIPIUL AIUD | 25133 | 0.2 | 5 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32855 | 0.12 | 4 |
ALBAC | 1939 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1197 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1533 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1411 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1882 | 0 | 0 |
BISTRA | 4496 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 877 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1629 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 227 | 0 | 0 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1123 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2142 | 0 | 0 |
CUT | 1272 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3115 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1014 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1470 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2133 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1467 | 0 | 0 |
HOPÂRTA | 1157 | 0 | 0 |
HOREA | 1898 | 0 | 0 |
IGHIU | 7110 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 551 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5301 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 744 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5141 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3743 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
POIANA VADULUI | 1041 | 0 | 0 |
PONOR | 574 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1271 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 491 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1580 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2690 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1367 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2327 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2579 | 0 | 0 |
SĂSCIORI | 6485 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1486 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2327 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1658 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
UNIREA | 4823 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1268 | 0 | 0 |
VIDRA | 1500 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5528 | 0 | 0 |
Ştirea zilei
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
Un accident rutier a avut loc duminică, 15 mai, în Abrud, unde un șofer, cu o alcoolemie de 0,80 mg/l a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism.
La data de 15 mai 2021, în jurul orei 04.40, polițiștii din Abrud, au intervenit pe strada Gura Cornei din oraș, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un bărbat de 32 de ani, din comuna Roșia Montană, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
-
Actualitateacum 18 ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 13 ore
România se va îndrepta spre impozite mai mari. Adrian Vasilescu, BNR: „Veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană”
-
Curier Județeanacum 15 ore
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
-
Actualitateacum 17 ore
Un primar dă BANI persoanelor care prezintă probe cu cetățeni care aruncă iresponsabil gunoiul
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
-
Actualitateacum 19 ore
Elena Udrea ar putea scăpa de extrădare: Ce artificiu au găsit avocații acesteia, din Bulgaria
-
Curier Județeanacum 13 ore
Bazinul Olimpic din Alba Iulia: Închis pentru inițiere înot și agrement în perioada Campionatului Național de Polo, juniori III
-
Actualitateacum 17 ore
CREȘTE salariul minim pentru angajații a două sectoare din România: Câți bani vor primi în mână
-
Actualitateacum 14 ore
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
-
Curier Județeanacum 12 ore
FOTO| Aniversarea a 30 de ani de activitate a Corului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud: Ansamblul vocal a fost organizat într-o formulă extinsă
-
Actualitateacum 15 ore
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
-
Actualitateacum 18 ore
Salariul brut s-a majorat în martie cu peste 5.5 procente: În ce domenii s-au înregistrat cele mai semnificative creșteri