„Clădim case, construim speranţe!”
Kronospan România a susţinut cel mai spectaculos eveniment de construcţie din România, „Big Build 2011”, eveniment organizat de către Habitat pentru Umanitate România şi Irlanda de Nord, cu sprijinul Primăriei Bălţeşti. Kronospan România a susţinut proiectul cu 522 de plăci de OSB, pentru construirea celor 10 locuinţe din comuna Bălţeşti, destinate familiilor care trăiesc în condiţii improprii. Prin acest eveniment, Habitat for Humanity România celebrează, alături de Sistemul ONU în România, „Ziua Mondială a Habitatului”, care se sărbătoreşte în fiecare an în prima zi de luni din octombrie. Proiectul, aflat la a treia ediţie, şi-a propus să construiască 10 case, de la fundaţie până la acoperiş, în doar 5 zile (3 -7 octombrie 2011), în parteneriat cu familiile nevoiaşe din Bălţeşti, judeţul Prahova, cu sprijinul a aproximativ 250 de voluntari români şi de alte naţionalităţi. „Ceea ce se întâmplă în aceste zile în comuna Bălţeşti – Prahova este un lucru extraordinar din toate punctele de vedere: pe de o parte, 10 familii care vor trăi o schimbare fundamentală a calităţii vieţii, pe de altă parte, companii care au avut curajul să facă o investiţie socială atât de relevantă, voluntari care donează din timpul şi energia lor şi, cel mai important, semnalul pe care îl dăm de Ziua Mondială a Locuirii, anume că soluţia la probleme complexe precum locuirea poate fi una simplă atunci când devii pro-activ şi te implici”, spune Emil Olteanu, director naţional al Habitat for Humanity România.
Familiile selectate pentru acest proiect au fost extrem de încântate, iar visul lor de a avea o casă li s-a îndeplinit: „De abia aşteptam să lucrăm alături de voluntari. Le doresc ca de acum încolo numai aşa să facă. Să îi ajute Dumnezeu să sprijine cât mai multe persoane aflate în nevoie, pentru că ei sunt un model pentru noi toţi. Pentru noi, astăzi începe o nouă viaţă”, ne-a mărturisit Daniel Nicoale, care se va muta zilele acestea în casă nouă împreună cu soţia sa Georgeta (25 ani) şi fetiţa lor de numai 2 ani, Ioana. „Am apreciat foarte mult curajul acestui proiect şi motto-ul lui: Clădim case, construim speranţe! Parteneriatul cu Habitat for Humanity înseamnă pentru noi să aducem speranţa şi demnitatea în sânul unor familii aflate în dificultate. Este prima colaborare cu Habitat for Humanity, dar am fost plăcut impresionaţi de profesionalismul celor implicaţi în proiect şi, în mod sigur, Kronospan va deveni un partener tradiţional al Habitat”, a declarat Oana Bodea, director PR/Marketing Kronospan. Parteneriatul cu Habitat for Humanity International face parte din programele de responsabilitate socială desfăşurate de Kronospan, care vizează ajutorarea familiilor defavorizate. În acelaşi sens, compania are mai multe proiecte în derulare, în colaborare cu Asociaţia Diaconia Ajutor Internaţional, cu Fundaţia Agapedia România, Asociaţia Copiii de Cristal şi Asociaţia Distroficilor Musculari din România. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Societate
VIDEO ȘTIREA TA | Inconștiență la volan pe o stradă din Blaj: Un șofer teribilist a fost la un pas să producă un accident grav. Momentul a fost surprins de camere
Inconștiență la volan pe o stradă din Blaj: Un șofer teribilist a fost la un pas să producă un accident grav. Momentul a fost surprins de camere Un șofer teribilist a fost la un pas să producă un accident grav pe strada Gheorghe Barițiu din Blaj. Mai exact, șoferul care circula cu viteză, pe strada […]
VIDEO ȘTIREA TA | Bărbat filmat în timp ce ,,împrumută” o găleată de vopsea lavabilă dintr-un bloc din Alba Iulia: ,,Este rugat insistent de păgubit să o aducă înapoi”
Bărbat filmat în timp ce ,,împrumută” o găleată de vopsea lavabilă dintr-un bloc din Alba Iulia: ,,Este rugat insistent de păgubit să o aducă înapoi” Un bărbat a fost filmat în data de 1 iulie, în jurul orei 14:00, în timp ce ar fi sustras o găleată cu vopsea lavabilă dintr-un bloc situat pe strada […]
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală
UNTOLD deschide investițiile pentru public și își accelerează expansiunea globală Grupul românesc de entertainment UNTOLD intră într-o nouă etapă de dezvoltare internațională și oferă publicului oportunitatea de a investi în companie, prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție, potrivit reprezentanților companiei. Citește și: UNTOLD 2026 intră în linie dreaptă: […]








