Rămâi conectat

Sport

Ciprian Selagea aşteaptă clarificarea situaţiei cu FC Unirea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Convocat la lotul de tineret, alături de fostul său coechipier Gicu Grozav (Standard Liege), pentru partida amicală de astăzi de la Manisa, cu Turcia, mijlocaşul albaiulian Ciprian Selagea nu ştie exact unde va evolua în primăvară, deşi Marian Pană insistă să-l aibă la dispoziţie în retur. Jucătorul în vârstă de 21 ani şi-a depus memoriu în luna decembrie pentru a deveni liber de contract, iar FC Unirea Alba Iulia încă nu i-a achitat restanţele, deşi a avut peste o lună la dispoziţie pentru a stinge litigiul, cifrat la peste 3000 euro. În cazul în care va fi declarat liber, Selagea este curtat insistent de câteva echipe din primul eşalon dornice să-i obţină semnătura printre acestea regăsindu-se Oţelul Galaţi şi Sportul Studenţesc. „Consider că am aşteptat destul de mult, acum trebuie să se pronunţe comisiile. Sincer nu ştiu ce va fi, dar mi-aş dori să plec de la Unirea”, a declarat Selagea (foto dreapta), aflat la un pas de a părăsi echipa din oraşul natal. Momentan, fotbalistul nu şi-a reglat conturile cu divizionara secundă, prezenţa la reprezentativa condusă de Emil Săndoi complicând şi mai mult chestiunea. „Sperăm să ne înţelegem, am pregătit banii cuveniţi lui Selegea. Iniţial a fost o sumă mai mică, dar până la urmă dorim să-i plătim toate restanţele invocate, iar el să renunţe la memoriu”, a apreciat unul dintre şefii Unirii.
lLot schimbat din temelii!
Pe lângă Selagea şi F. Himcinschi (solicitat la naţionala Under 16) şi un al treilea echipier unirist, Nicuşor Stanciu are parte de o convocare la loturile repezentative. Mijlocaşul aşteptat în 11 februarie pentru a susţine probe de joc la Hoffenheim în Germania, va trebui să se prezinte în cursul săptămânii viitoare la echipa naţională Under 18 (categoria sa de vârstă), condusă de Ovidiu Stângă pentru o dublă de verificare cu Moldova (iar în 6 martie este solicitat la „tricolorii” Under 19 de către antrenorul Lucian Burchel). În această perioadă, FC Unirea Alba Iulia traversează o perioadă în care îşi modifică substanţial efectivul comparativ cu prima parte a stagiunii, iar permutările vor continua. Deocamdată Marian Pană lucrează cu 12 jucători nou veniţi în Cetatea Marii Uniri, iar dintre aceştia mai sunt semne de întrebare în privinţa fundaşilor Bărbulescu, Simion şi francezului Camara, dar şi a atacantului Bodolan, în cazul în care ACSMU Poli Iaşi va solicita bani în contul transferului. Cum tehnicianul unirist a cerut în mod expres întărirea zonei centrale a defensivei, o altă pistă vizată este apărătorul francez Nicolas Vajou (testat de Dinamo şi ACSMU Poli Iaşi), în cazul în care va devenit liber de contract în urma diferendului cu Farul Constanţa. Aseară au ajuns la Alba Iulia alţi doi jucători vizaţi de „alb-negri” în vederea înregimentării, Bogdan Tătaru (23 ani, mijlocaş de bandă, urmărit de Gloria Buzău) şi atacantul Sorin Dutciuc (23 ani, fost la FCM Bacău şi Aerostar Bacău).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu s-au calificat în semifinalele Cupei României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu sunt primele 3 echipe calificate în semifinalele Cupei României, faza județeană. Ultima echipă va fi decisă luni, în urma disputei dintre Hidro Mecanica Șugag și CIL Blaj. Tragerea la sorți va avea loc marți, 30 aprilie, la sediul AJF Alba. În sferturile de finală partidele au fost echilibrate, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea