Rămâi conectat

Actualitate

Cine sunt „legionarii” străini care vin să lupte pentru Ucraina: Idealiști, aventurieri, mercenari sau foști soldați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cine sunt „legionarii” străini care vin să lupte pentru Ucraina: Idealiști, aventurieri, mercenari sau foști soldați

Voluntari din toată lumea se îndreaptă către Ucraina, să ajute. Unul dintre ei este Anatoli, din Finlanda – nu e numele său real, pentru că vrea să-și protejeze identitatea. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Președintele Volodimir Zelenski a lansat un apel pentru voluntari ca Anatoli și se pare că până acum, mii de luptători străini au răspuns apelului. Acești oameni vin în Ucraina din toate direcțiile, inclusiv din estul Poloniei, loc în care ajung zilnic foarte mulți refugiați.

Fug de războiul din Ucraina – în fiecare zi, peste 30.000 de femei și copii ajung în gara din Przemyśl, un mic oraș de graniță din Polonia. Sunt epuizați, iar experiențele prin care au trecut i-au traumatizat.

„Nu am vrut să plecăm, nu am vrut să ne părăsim casele. Am fugit ca să ne salvăm viața”, spune Tatiana.
Anatoli este grafician în Finlanda

Dar Anatoli, care preferă să nu-și dezvăluie numele adevărat, vrea să participe la acest război tocmai pentru că îl consideră nedrept. Vine din Finlanda. L-am întâlnit pe peron, încărcat cu echipamente, așteptând trenul către linia frontului.

„Din punctul meu de vedere, e ceea ce trebuie făcut ca ființă umană, ca parte a mișcării de solidaritate. Prin participarea la acest război, simt că am și eu o contribuție”, spune luptătorul străin.

Nu se identifică drept un așa-numit turist de război. În Finlanda, Anatoli este grafician. Dar înainte de asta, a fost cinci ani instructor în cadrul armatei. Vrea să-și împărtășească experiența cu Garda Națională ucraineană.

„Ucrainenii nu duc lipsă de oameni, dar cred că au nevoie de instructori, de lideri de echipă care să-i antreneze pe oameni și mai ales să-i învețe să folosească armele occidentale”, spune Anatoli.

În gară, vorbim și cu alți luptători străini. Cei mai mulți nu vor să fie filmați. Vin din toată lumea și au motive diferite pentru care vor să lupte în Ucraina. Sunt aventurieri, idealiști, mercenari sau foști soldați.
Ayik a fost copil-soldat în Sudan

Tot aici l-am întâlnit și pe Ayik. Ne spune că a fost copil-soldat în Sudan, dar acum locuiește în Australia. În Ucraina vrea să ajute la apărarea valorilor occidentale.

„Mă uitam la știri și dintr-o dată l-am auzit pe președinte cerându-le străinilor să dea o mână de ajutor. Și mi-am spus că sunt un băiat soldat, că am trecut eu însumi prin război și că am fost refugiat. Vreau doar să ajut”, ne spune Ayik.

În haosul din gară, abia dacă îi remarci pe luptătorii străini. Refugiații care fug nici măcar nu-i observă: își fac griji pentru bărbații cărora nu li se permite să părăsească Ucraina pentru că trebuie să lupte.

„Toți soldații noștri îi țin piept lui Putin. E un criminal! El e problema. Tancurile armatei lui au bombardat casa bunicii mele. L-am implorat pe Dumnezeu să ne salveze. Copilul meu plângea întruna pentru că oamenii continuă să moară”, povestește plângând Irina.

„Vreau doar să se încheie acest război, îmi doresc să fie pace. Vă rugăm, opriți luptele! Vreau să înceteze bombardamentele, nu ne mai bombardați copiii!” – este apelul care vine de la Natalia, și ea cu ochii în lacrimi.
Nicolas, consilier financiar în Franța, se pregătea să plece în vacanță

Nu avem voie să-i arătăm fața, dar Nicolas ne spune același lucru. Consilier financiar în Franța, el voia să plece în vacanță în Mexic. În schimb, a venit acum aici ca să lupte. Nu a suportat să vadă cum Rusia ucide civili, iar Europa ezită să răspundă.

„Am văzut le televizor cum mor copii și noi nu făceam nimic, așa că a trebuit să plec”, spune Nicolas.

„Ai mai luptat până acum?” îl întreabă reporterul.

„Nu, nu am niciun fel de experiență în luptă. Am doar licență de pilot, asta ar putea fi de ajutor. Dacă nu, vom avea două săptămâni de antrenament și apoi ne vom alătura soldaților ucraineni”, explică luptătorul străin.

„Nu cred că acesta este locul potrivit pentru ca cei fără experiență să învețe să fie soldați. Dar fiecare ia propriile decizii”, este de părere Anatoli.

La controlul pașapoartelor, Nicolas începe o conversație cu Denis din Kiev. Urmăresc împreună imagini din timpul luptelor: la periferia capitalei, tancurile rusești sunt distruse de ucraineni. Videoclipul arată victimele și distrugerile provocate.

„Mă bucur că străinii vin să ne ajute. Acest lucru ne crește moralul și ne face mai puternici în lupta pe care o ducem împotriva agresorilor”, mărturisește Denis.

În timp ce luptătorii voluntari merg mai departe ca să se înroleze în Liov, refugiații urcă în trenuri și pleacă în direcția opusă.

Cele două grupuri au un singur lucru în comun – ambele se îndreaptă către un viitor nesigur.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp au picat miercuri seara în România. Probleme tehnice, raportate la nivel mondial

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp au picat miercuri seara în România. Probleme tehnice, raportate la nivel mondial Facebook, Instagram și WhatsApp au picat în România, miercuri seara, în jurul orei 19.00, fiind raportate probleme la nivel mondial. Utilizatorii pot cu greu să posteze și să trimită mesaje.  Miercuri seara, utilizatorii din România au raportat probleme […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea