Rămâi conectat

Actualitate

Cinci tineri din Ighiu, reținuți de polițiști după un scandal într-un bar din Țelna. A fost necesară intervenția jandarmilor

Bogdan Presecan

Publicat

în

Petrecerile prilejuite de sărbătoarea Sfintei Maia a provocat mai multe scandaluri pe raza județului Alba, care s-au lăsat cu intervenția polițiștilor. Unul din cazuri este cel al unor 5 tineri din Ighiu care după ce au băut bine s-au luat la harță cu polițistul ce intervenise pentru a-i liniști.

Sâmbătă 8 septembrie, ora 23.30, poliţiştii Postului de Politie Ighiu au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că la un local public din localitatea Ţelna, 5 clienţi, aflaţi în stare vădită de ebrietate, refuză să părăsească localul.

Agentul de poliţie deplasat la faţa locului le-a solicitat celor 5 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani, toţi din comuna Ighiu, să părăsească localul, însă aceştia au refuzat, continuând să se manifeste violent, adresând expresii jignitoare şi ameninţări, unul dintre ei distrugând geamul unei uşi.

A fost solicitat sprijinul Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba iar în urma intervenţiei forţelor sosite la fața locului, cei 5 tineri au fost identificaţi, imobilizaţi şi conduşi la sediul Postului de Poliţie Ighiu.

Faţă de D.I.M., de 24 de ani, O.M.N., de 24 de ani, C.C., de 17 ani, T.N.M., de 27 de ani şi B.G.P., de 21 de ani, toţi din Ighiu, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii si liniştii publice”, „sfidarea organelor judiciare”, “ameninţare” şi “distrugere”.

 Duminică, faţă de cei 4 tineri majori, a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care a dispus cercetarea lor în stare de libertate.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea