Cinci persoane din Alba, trimise în judecată pentru trafic de droguri: Rețeaua acționa în mai multe orașe din Alba și Cluj
Cinci persoane din Alba, trimise în judecată pentru trafic de droguri: Rețeaua acționa în mai multe orașe din Alba și Cluj
Procurorii DIICOT Alba Iulia au trimis în judecată patru bărbați și o femeie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, în formă continuată.
La data de 3 februarie, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară la Tribunalul Alba, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.
Trei dintre bărbați se află în Penitenciarul de la Aiud, iar alt bărbat și femeia se află în libertate.
Între anii 2021 și 2022, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cei șase ar fi efectuat diferite operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe raza mai multor localități din Alba și Cluj.
Decizia poate fi atacată cu apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]