Actualitate

Cinci pârtii din Romania, dotate cu un scaun special cu ajutorul căruia persoanele cu dizabilități se pot bucura de schiat

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele cu dizabilități motorii se vor putea bucura de senzația unică de a aluneca pe zăpadă, deoarece pârtiile Icoana din Cavnic, Feleacu din Cluj, Cheile Grădinuștei și Poiana Brașov au fost dotate cu un scaun special, adaptat pentru schi.

Petrecerea Divorțaților

Este un pogram al unei asociaţii din Satu Mare, Caiac Smile, care şi-a propus să dea şansa acestor persone să se bucure de mişcare în sezonul rece.

Un al cincilea scaun va ajunge la Vatra Dornei. ”Acestea au fost predate în weekend, se mai fac adaptări, dar probabil că de la sfârşitul săptămânii vor deveni funcţionale”, a declarat Ionuţ Stancovici, preşedintele asociaţiei.

Acesta spune că scaunele vor putea fi folosite gratuit de persoanele cu dizabilităţi, care vor putea învăţa să schieze singure cu ajutorul monitorilor asociaţiei.

„Noi am început în 2011 şi am dus persoane cu dizabilităţi la caiac, întâi la nivel de piscină, apoi pe lac şi în cele din urmă pe râuri. Ne-am gândit apoi să facem ceva cu ei ca să nu-i pierdem iarna. Aşa ne-a venit ideea scaunelor speciale pentru schi”, a mai spus Ionuţ Stancovici.

Membrii asociaţiei au fost cei care au adaptat scaunele cu rotile pentru schi, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată schia singure. „Am făcut teste, am văzut că le place, am zis să le ducem în ţară, să aibă cât mai mulţi posibilitatea să le folosească”, a precizat Stancovici.

Bogdan Cioltea și Vasi Bota, membrii ai asociației, pasionați de sport și adrenalină, au povestit experiența lor pentru site-ul ski-outdoor.ro.

”Am 30 de ani și am început să practic sportul de plăcere. Sunt dintotdeauna în scaun cu rotile, dar asta nu mă oprește de la a încerca cât mai multe sporturi. Îmi place foarte mult adrenalina, iar pe monoski mă simt foarte liber. Eu sper să reușim să atragem cât mai multe persoane să schieze alături de noi. Nu este greu, în câteva zile se poate învăța”, a afirmat Bogdan Cioltea.

Vasi Bota este foarte activ, a participat la mai multe campionate naționale pentru persoane cu dizabilități.

”Eu am avut un accident la 14 ani. Am căzut de la etaj și de atunci sunt în scaun cu rotile. Am practicat mai multe sporturi și am participat la mai multe campionate naționale pentru persoane cu dizabilități. Acum doi ani am încercat și caiacul, iar acum schiul.

Prima dată am schiat cu scaunul cu însoțitor, a fost o senzație plăcută, dar la un moment dat a fost prea puțin. A trebuit să învăț să îmi mențin echilibrul. Bineînțeles, după ce schiezi singur vrei mai mult, mai multă viteză, crește adrenalina. Am schiat la Cavnic, la Cheile Grădiștei, la Feleacu. Îmi place mult. Nu mi-am făcut prea multe planuri… unde se ivește ocazia, acolo mă duc și schiez, a povestit Vasi Bota.

Sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult