Ştirea zilei

Centura de Vest a municipiului Sebeș: Va avea 2 benzi de circulație și trei sensuri giratorii. Act adițional semnat de primărie și CNAIR

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura de Vest a municipiului Sebeș: Va avea 2 benzi de circulație și trei sensuri giratorii. Act adițional semnat de primărie și CNAIR

Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat miercuri, 7 februarie 2024, la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din București, actul adițional la Parteneriatul de implementare pentru realizarea obiectivului de investiții „Drum de ocolire în partea de vest a Municipiului Sebeș”. Demersul constituie fundamentul finanțării proiectului din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027.

Prin punerea în practică a investiției „Drum de ocolire în partea de vest a Municipiului Sebeș” se va realiza o cale rutieră care va lega Drumul Național 7 (Sibiu – Deva) cu Drumul Național 67C, preluându-se traficul greu de pe Valea Sebeșului, prin ocolirea zonei locuite din municipiu și localitatea aparținătoare Petrești, cu evitarea tranzitării orașului de către traficul greu cu problemele inerente de aglomerație și poluare.

Citește și: Gârda de Sus, comună SMART: Licitația de peste 1.5 MILIOANE de lei pentru soluții IT și echipamente hardware, lansată în SEAP

Traseul drumului de ocolire se suprapune în mare măsură cu traseele drumurilor de exploatare agricolă existente în zonă și va reprezenta o alternativă de transport pentru cetățenii Sebeșului, pentru cei aflați în tranzit, precum și pentru agenții economici. Lungimea drumului va fi de circa 5.478 metri, profil transversal tip pentru drumuri naționale secundare de clasa tehnică III cu 2 benzi de circulație de câte 3,50 metri lățime, cu lățimea platformei de 9,00 metri, cu 3 sensuri giratorii. Instalația de iluminat stradal se va realiza conform normativului pentru proiectarea sistemelor de iluminat rutier, prin utilizarea unor corpuri de iluminat de tip LED 150W, destinate iluminatul exterior, amplasate pe stâlpi de iluminat metalici cu înălțimea de 9 metri.

Traseul variantei ocolitoare se intersectează cu străzile Ion Creangă, Molidului și Hotarului, cu un drum de exploatare și câteva drumuri agricole. Pentru realizarea legăturii cu străzile și drumurile mai sus menționate se vor amenaja un număr de trei girații care sa faciliteze accesul spre și dinspre varianta de ocolire a Municipiului Sebeș. Totodată se vor amenaja drumuri de folosință agricolă paralele cu varianta de ocolire pentru facilitarea riveranilor la terenurile agricole. Accesul la amplasament se face pe capete din Drumul Național 7, respectiv Drumul Național 67C, cât și de pe străzile și drumul de exploatare pe care le intersectează pe traseu.

Rețeaua stradală a municipiului Sebeș este în continuare solicitată de fluxuri importante de trafic greu. Realizarea unui drum ocolitor reprezintă o soluție pentru decongestionarea traficului rutier prin scăderea semnificativă a numărului vehiculelor grele care în prezent circulă pe rețeaua stradală urbană. De asemenea, scoaterea în afara orașului a traficului de tranzit va contribui la reducerea poluării cu pulberi în suspensie și a poluării fonice, creșterea gradului de siguranță al circulației rutiere, inclusiv a pietonilor și bicicliștilor, creșterea fluenței circulației, diminuarea semnificativă a șocurilor mecanice induse de vehiculele grele asupra imobilelor.

Printre beneficiile aduse municipiului se numără reducerea traficului pe arterele urbane Augustin Bena, Valea Frumoasei și Dorin Pavel și în localitatea aparținătoare Petrești, reducerea timpului de deplasare, a aglomerației, nivelului de zgomot și poluării, precum și protejarea infrastructurii stradale și a imobilelor riverane față de consecințele traficului greu. De asemenea, se va fluidiza traficul existent, se va reduce timpul de transport şi se vor elimina blocajele rutiere.

Investiția „Drum de ocolire în partea de vest a Municipiului Sebeș” va contribui la dezvoltarea infrastructurii Sebeșului în folosul cetățenilor și a mediului de afaceri și reprezintă un nou pas în sensul creării unui sistem de transport modern și fiabil.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult