Centru cultural maghiar în comuna Rimetea inaugurat de președintele parlamentului ungar
Laszlo Kover, președintele parlamentului ungar, a fost prezent, duminică, la Rimetea, unde a inaugurat un centru cultural. Acolo, el a pledat pentru o mai mare unitate între locuitorii Ungariei și comunitățile de etnici maghiari din străinătate, relatează agenția MTI citată de AGERPRES.
Într-un interviu acordat Duna World la fața locului, Kover a apreciat că națiunea ungară ”ruptă în două de Tratatul de la Trianon, are dreptul să existe sub forma unei singure entități în cadrul Uniunii Europene”.
”Există diferite forme de autonomie în cadrul UE ce oferă posibilitatea unei autodeterminări naționale”, a explicat Kover, dând exemplele suedezilor care trăiesc în Finlanda, al finlandezilor care trăiesc în Suedia, al bascilor și catalanilor din Spania.
Șeful legislativului de la Budapesta a amintit că premierul Viktor Orban a vorbit anterior despre așa-numita ”chestiune ungară” pe scena Europei. El a subliniat că mesajul premierului a evidențiat dorința guvernului de a acorda o mai mare atenție problemei în cadrul relațiilor internaționale.
Aceasta presupune o situație economică adecvată în țara mamă, dar multe lucruri depind și de abilitatea liderilor politici maghiari de a-și asuma obiective strategice cu seriozitate, a remarcat Kover.
”Ungurii transilvăneni au nevoie de mai mult sprijin din partea liderilor politici locali, precum și din partea liderilor politici din restul națiunii ungare”, a spus Laszlo Kover.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
6 iulie | Se sărbătorește Sfântul Sisoe: Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. De unde vine expresia „Sfinte Sisoe!” şi ce înseamnă
6 iulie | Se sărbătorește Sfântul Sisoe: Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. De unde vine expresia „Sfinte Sisoe!” şi ce înseamnă Pe 6 iulie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Sisoe, despre care se cunosc puține detalii, chiar dacă a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. <img class="aligncenter size-full wp-image-890783" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2024/07/sfant-sisoe001.webp" alt="" width="1200" height="746" / […]
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului Ziua Internaţională a Sărutului este celebrată anual pe 6 iulie, iar ideea din spatele acestei sărbători este aceea ca oamenii să “redescopere” plăcerea atingerii buzelor. Aceasta a fost instituită în 2006 pentru a atrage atenţia asupra sărutului între persoanele care se iubesc. Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o […]
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]