Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Cel mai mare 100”, la Alba Iulia, județul Alba ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de oameni care vor forma o cifră

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Cel mai mare 100”, la Alba Iulia, județul Alba ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de oameni care vor forma o cifră • Clasele de elevi de gimnaziu și liceu se pot înscrie până pe 15 iulie • Familiile, grupurile și ceilalți doritori se pot înscrie între 7 iulie și 15 august

Județul Alba ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de oameni care vor forma o cifră, iar pentru că este Anul Centenarului Marii Uniri, se va forma cifra „100”, în cursul unui eveniment derulat în cadrul Festivalului „Bucurie în mișcare”, ce va fi organizat în 29 și 30 septembrie 2018 de către Asociația „11even” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia și Kaufland România. Totodată, pe parcursul celor două zile, vor fi organizate zeci de jocuri, concursuri și activități care implică mișcarea.

„Ne propunem să strângem alături de noi peste 9.000 de persoane, din Alba Iulia și din alte comunități din Transilvania și din țară și împreună să formăm «Cel mai mare număr 100». Acest eveniment va fi organizat în prima parte a zilei de 29 septembrie, în debutul Festivalului «Bucurie în mișcare” și va beneficia de prezența unei echipe de evaluare de la Guinness World Records, pentru a confirma acest record mondial. Este un demers excepțional, care poate să rămână pentru mulți ani de aici înainte în memoria copiilor și tinerilor care vor lua parte la formarea cifrei 100”, a declarat Ovidiu Neamțu – inițiatorul festivalului.

Proiectul cifrei 100 este realizat de Biroul de Proiectare Străjan Alba Iulia și acoperă întreaga arie de platou din zona de șanț de la Poarta IV a intrării în Cetate. Proiectul cuprinde segmente care vor fi împărțite pentru 6.733 de copii și 2.444 de tineri peste 16 ani și adulți, în total 9.177 de potențiali participanți.

Până pe 15 iulie, are loc înscrierea centralizată a claselor de elevi din ciclul gimnazial și liceu din municipiul Alba Iulia și din județul Alba, precum și a unor clase care vor reprezenta alte județe din Transilvania și din țară, prin completarea formularului online de către coordonatorul de grup (director de școală, diriginte, profesor). În cadrul acestui proces preliminar, organizatorii urmează să aloce un număr de locuri fiecărei clase de elevi, număr format din totalul elevilor alături de adulții însoțitori.

Începând cu data de 7 iulie, de la ora 8.00, va demara și procesul de înscriere individuală pe site-ul www.celmaimare100.ro. Prin completarea formularului de pe site, se va putea înscrie orice persoană care va dori să ia parte la acest eveniment unic, familii cu copii mai mici de 12 ani, grupuri de prieteni etc, ultima zi de înscriere fiind 15 august. Pe lângă experiența unică de a lua parte la o astfel de acțiune, fiecare participant va primi o diplomă și o pelerină oficială a evenimentului. Oficial, la această dată, recordul mondial aparține Federației Ruse, 7.511 persoane formând în 7 mai 2016, pe un stadion, cifra „450”, pentru a sărbători cea de-a 450-a aniversare a regiunii Orel.

Peste 150.000 de persoane, în proiectul „Bucurie în mișcare”

Festivalul „Bucurie în mișcare” este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate, demarat de Asociația „11even” în anul 2012. De atunci, proiectul a fost implementat în peste 30 de orașe din România și Republica Moldova, reunind în total peste 150.000 de persoane la jocurile și metodele simple de a face mișcare, menite să-i determine pe participanți să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie. Numai în acest an, peste 75.000 de oameni s-au bucurat în mișcare, între 5 mai și 10 iunie, în cadrul evenimentelor organizate la Roman, Timișoara, Baia Mare, Rîmnicu Vâlcea, Deva, Satu Mare, Slatina, Galați, Craiova, Ploiești, Bacău și Arad.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată Șase medici noi își vor începe activitatea în curând la Spitalul Municipal Blaj. Unitatea medicală are astfel 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea