Ceasuri cu buton de panică, gratuite pentru școlari. Elevii aflați în primejdie vor fi identificați imediat
Elevii care locuiesc în zone din cartiere rău famate, pot cere ajutor imediat în caz de primejdie. În acest scop, părinții trebuie să semneze un acord la școală, iar școlarul va primi un ceas cu buton rapid SOS. Poliția va fi acolo într-un timp estimat de 3 minute.
Școlarii care locuiesc în cartiere rău famate vor primi din partea autorităților locale ceasuri cu buton de panică, pentru cazurile în care consideră că sunt în pericol.
Astfel, elevii care vor începe școala peste câteva zile, vor putea fi monitorizaţi de părinţi cu ajutorul unui ceas inteligent. Gadgetul, care va fi distribuit gratuit în şcoli, va avea un buton de panică, pe care copiii îl pot activa în caz de pericol. Prin intermediul gps-ului şi a camerelor de supraveghere, politiştii îi vor identifica pe minori.
Reţeta a funcţionat şi anul trecut, spun autorităţile, care confirmă însă că s-au confruntat şi cu alarme false. Fie ca se afla pe strada, la școala sau în parc, orice copil aflat în primejdie poate să ceară ajutor. Trebuie doar să poarte ceasul și să apese pe butonul SOS. Imediat, un apel va fi direcționat către părinți, iar aceștia vor alerta autoritățile.
Cert este că prin intermendiul acestui gadget, copiii pot da detalii despre locația unde se află sau despre primejdia prin care trec. Timpul estimat de la apasărea butonului și până la intervenția Poliției este de doar 3 minute. Dispozitivul poate fi primit gratuit de orice minor, dacă părinții semnează un acord la școală în acest sens. Încă de anul trecut, 5.000 de elevi din clasele primare, au primit câte un ceas de acest fel.
Sursa: national.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Profesorul de economie Cristian Păun: „E falsă teza că nu sunt mulți angajați la stat. Dau exemplul orașului meu natal, Alba Iulia”
Profesorul de economie Cristian Păun: „E falsă teza că nu sunt mulți angajați la stat. Dau exemplul orașului meu natal, Alba Iulia” Profesorul de economie Cristian Păun aduce argumente pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult loc de reforme, de ajustări, de îmbunătățit în administrația publică centrală […]
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]