Rămâi conectat

Curier Județean

Ce spun elevii din Alba Iulia despre ANULAREA gratuității transportului public. Abandonul școlar ar putea CREȘTE

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un sistem de educație optim reprezintă baza unei viitoare societăți prospere, oferind tuturor elevilor posibilitatea de a se dezvolta ca adulți responsabili.

De aceea, o componentă adiacentă a bunei organizări a sistemului educațional o reprezintă transportul–ca modalitatea prin care elevii ajung la școală. Orice unitate administrativă locală trebuie să aiba ca prioritate principală adoptarea și gestionarea unui buget ce permite decontarea integrală a transportului public local pentru elevi.

Problema transportului a devenit,din păcate, o constantă ce marchează demersurile reprezentanților elevilor pe plan național. Anul trecut, eforturile noastre de a protesta împotriva unei inițiative legislative ce prevedea tăierea gratuității atât de necesare pentru elevii navetiști, s-au concretizat prin anularea adoptării Ordonanței de Urgență nr. 51/2019. Acest rezultat, alături de prevederile legii nr.226/2020, impune obligativitatea aplicării gratuității transportului public utilizat de elevi.

În acest sens, decizia luată în Municipiul Alba Iulia de anulare a acestui beneficiu, este una fundamental greșită. Ea contravine din punct de vedere legal cu prevederile mai sus menționate, aducând și un prejudiciu moral atât beneficiarilor direcți ai educației, cât și elevilor reprezentanți, al căror efort de a milita pentru gratuitate devine astfel nul.Consiliul Județean al Elevilor Alba dezaprobă și critică ferm acest gest necugetat, al cărui rezultat nu poate fi decât unul catastrofal. Gratuitatea transportului asigura desfășurarea în cele mai bune condiții a procesului educațional.

Anularea acestui mic sprijin oferit de către municipalitate elevilor navetiști poate duce la perpetuarea unui fenomen nefast, și anume abandonul școlar. Creșterea ratei acestuia poate fi corelată cu anularea gratuității deoarece există elevi al căror buget familial nu poate acoperi aceste costuri.

Ca reprezentanți ai elevilor și promotori ai intereselor acestora, cerem administrației locale să rezolve această problemă de buget, fără a afecta calitatea învățământului din Municipiul Alba Iulia.Interesul și bunăstarea elevilor trebuie să primeze înaintea oricărei dispute dintre administrație și firma de transport!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea