Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Alba, după ce a intrat peste un bărbat în casă și l-a bătut pentru bani de băutură: „Lasă că îți dau eu, de banii ăștia”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Alba, după ce a intrat peste un bărbat în casă și l-a bătut pentru bani de băutură: „Lasă că îți dau eu, de banii ăștia”

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Aiud a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare pe care o va executa în regim de detenție, după ce a intrat peste un bărbat în casă și l-a lovit cu intenția de a obține bani de băutură.

După ce prima dată și-a terorizat bunicii, când a auzit că aceștia vor să cheme poliția a plecat de la locuința acestora și având nevoie de bani pentru a-și cumpăra băutură, inculpatul A. A. A. și-a amintit de persoana vătămată B. B., pe care o cunoștea întrucât fusese anterior la poarta locuinței sale, cu tatăl său care i-a solicitat persoanei vătămate o sumă de bani împrumut.

Ajuns la poarta locuinței persoanei vătămate, inculpatul a încercat ușa de acces în curtea locuinței, dar a constatat că era închisă, motiv pentru care a escaladat gardul și a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate, de unde a intrat în casă, întrucât ușa de acces în locuință nu era asigurată, și s-a deplasat în camera unde se afla persoana vătămată, care era întinsă pe pat și se uita la televizor.

Inculpatul s-a năpustit asupra persoanei vătămate, a strâns-o de gât și i-a cerut să-i dea bani, spunându-i: Scoate banii!, scoate banii!. Persoana vătămată s-a speriat și i-a răspuns că nu are bani, moment în care inculpatul i-a spus lasă că îți dau eu… de banii ăștia și imediat a lovit-o cu pumnii în zona feței și a toracelui și i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona tibiei.

Inculpatul a văzut telefonul mobil al persoanei vătămate și l-a luat spunându-i ăsta rămâne la mine și, după ce a exercitat actele de agresiune fizică asupra persoanei vătămate, a început să caute bani prin sertare și prin dulapuri. Inculpatul a rămas în locuința persoanei vătămate aproximativ o oră, timp în care a consumat trei conserve de pește din locuința acesteia, a pus într-o pungă mai multe deodorante pentru a le lua cu el la plecare, i-a mai spus că o să îi ia și televizorul, însă la plecare nu a luat niciunul dintre aceste bunuri.

La plecarea din locuința persoanei vătămate, inculpatul i-a restituit telefonul mobil și i-a spus să nu anunțe organele de poliție, sub amenințarea cu moartea, ceea ce a determinat persoana vătămată să nu solicite intervenția organelor de poliție decât în data de 02.07.2021.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din data de 02.07.2021 persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

nculpatul a mai fost cercetat și în alte cauze penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și conducere fără permis.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea