Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ce pedeapsă a primit tânărul din Apuseni care și-a omorât prietenul de 23 de ani după ce s-a urcat beat la volan și s-a răsturnat cu maşina într-o prăpastie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Condamnare la închisoare cu suspendare pentru un bărbat de 31 de ani din orașul Câmpeni, după ce, aflat sub influenta băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier în urmă căruia a murit un prieten de-al său, de doar 23 de ani.

Accidentul a avut loc 23 decembrie 2017, pe un drum de munte din localitatea Certege, oraşul Câmpeni. Şoferul nu a mai putut controla autoturismul, pe un drum cu zăpadă, şi s-a răsturnat într-o prăpastie.

„Un tânăr de 28 de ani din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism pe un drum de câmp, s-a răsturnat într-o râpă, pe o distanţă de 60-70 de metri, într-o zonă împădurită, iar autoturismul s-a oprit în nişte arbori. În urma accidentului, un tânăr de 23 de ani, pasager in autoturism, a fost rănit grav şi a decedat, iar doi tineri, ambii de 26 de ani, au fost răniţi uşor. Potrivit declaraţiilor celor doi tineri răniţi uşor, după producerea accidentului, şoferul ar fi părăsit locul producerii lui. A fost căutat pe parcursul nopţii, dar nu a fost găsit”, a transmis IPJ Alba după accident. Şoferul (B. Vasile Traian) s-a speriat după accident şi a plecat de la faţa locului, mai ales că ştia, că anterior, a consumat băuturi alcoolice.

Persoana care a murit s-a aflat, iniţial, în stop cardio-respirator, însă medicii nu au putut face nimic pentru salvarea ei, din cauza leziunilor grave suferite în zona capului. Şoferul vinovat a fost găsit de un echipaj de poliţie şi a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice. Ulterior, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. După 2 ani şi jumătate de la accident, şoferul a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Instanţa a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea, timp de 1 an, bărbatul nu va mai putea conduce autovehicule. Acesta nu a fost mulţumit şi a contestat decizia la Curtea de Apel.

”Cu ocazia audierii suspectului, acesta declara ca după impact a ieşit din maşina, pe uşa, telefonul ii era descărcat, s-a panicat si a plecat cu intenţia de a ajunge la poliţie, fără să se uite la pasagerii din maşină, de frică. La o distanţă de aproximativ 1 km de locul impactului, de frig s-a adăpostit în grajdul lui (…) pe care îl cunoaşte, iar când s-a făcut ziua a plecat la poliţie pentru a anunţa accidentul. Pe drum s-a întâlnit cu echipajul de politie, care venea din sens opus, acesta l-a transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internat, totodată recoltându-i-se două mostre de sânge”, se precizează în motivare, cu referire de la declaraţia şoferului.

Magistratul a apreciat că fapta este una de gravitate ridicată. Şoferul a consumat băuturi alcoolice între orele 16.00 şi până după orele 22.00, rezultatul alcoolemiei fiind de 1 grame la mie, la ora 09.50, şi 0,85 g la mie, la ora 10.50. ”Având în vedere că prima probă a fost recoltată la 10 ore după producerea accidentului, luând în calcul că alcoolemia scade cu aproximativ 0.15 grame la mie, se poate trage concluzia că la momentul accidentului inculpatul avea o concentraţie de alcool în sânge foarte mare. Instanţa are în vedere faptul că imediat după producerea accidentului inculpatul a părăsit locul faptei şi deşi susţine că a plecat după ajutor, din probele administrate rezultă faptul că aproximativ 10 ore nu a făcut altceva decât să stea ascuns într-un grajd”, se susţine în hotărârea Judecătoriei Câmpeni.

Instanţa a avut, însă, în vedere faptul că tânărul nu este cunoscut cu antecedente penale, este angajat, nu are abateri contravenţionale la regimul rutier, având permis de conducere din anul 2012, că a avut şi are o conduită bună în societate, conform caracterizărilor depuse la dosar, iar ”conduita sa procesuală a fost una corectă şi asumată, recunoscând încă de la început comiterea faptei, prin conduita sa ulterioară evidenţiind regretul faţă de consecinţele imprudenţei sale, manifestând compasiune faţă de victimă şi familia acesteia şi resimţind sentimentul de vinovăţie”. Faptul că a recunoscut şi a colaborat cu anchetatorii i-au adus acestuia o reducere semnificativă a pedepsei.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea