Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Care a fost motivul vizitei inopinate a ministrului de Interne la IPJ Alba: Românii și-au pierdut încrederea în Poliție

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Care a fost motivul vizitei inopinate a ministrului de Interne la IPJ Alba: Românii și-au pierdut încrederea în Poliție

Ministrul Afacerilor Interne a condus două ședințe de lucru anterior planificate, dar neanunțate prealabil, cu persoanele din conducerea structurilor de ordine publică din județele Alba și Arad, ieri, 22 august 2023.

În cadrul ședințelor, a fost analizată situația operativă de la nivelul celor două județe, iar ministrul a abordat aspecte esențiale privind eficiența și integritatea activității polițienești, precum și reconstruirea încrederii cetățenilor în forțele de ordine.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Oficialii MAI au solicitat conducerii structurilor de ordine publică din județ, respectiv poliție, jandarmerie și serviciul de informații și protecție internă, să ridice nivelul de implicare și eficiență în aplicarea și apărarea legii, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

“Datele pe care le avem la dispoziție privind evoluția criminalității, cele privind lipsa de încredere a cetățenilor în administrație și instituțiile de impunere a legii, indică profilarea unei tendințe de ignorare și nerespectare a legii. Este o cerință socială urgentă de revitalizare a acțiunii structurilor polițienești și vă cer să creșteți profesionalismul actului de aplicare a legii. Trebuie să privim realitatea în față, sunt cetățeni care ignoră legea, unii sistematic, alții în structuri de crimă organizate, ceea ce este inacceptabil. Acest fenomen are drept una dintre cauze scăderea – în unele inspectorate și de către unii polițiști – exigenței și deontologiei profesionale. Față de astfel de situații, voi face uz de toate competențele mele legale pentru a înlătura aceste realități instituționale”, le-a transmis ministrul Afacerilor Interne reprezentanților structurilor din cele două județe.

Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat faptul că actul polițienesc prefigurează actul de justiție, iar obligația polițistului este să acționeze în mod legal, fără alte interferențe, cu pasiune, cu fler, cu integritate și fără teamă.

Datele privind evoluția criminalității și nivelul scăzut de încredere al cetățenilor în administrație și instituțiile de impunere a legii au condus la concluzia că este necesară o revitalizare a structurilor polițienești.

În acest sens, ministrul a punctat câteva principii fundamentale care trebuie să guverneze activitatea forțelor de ordine:

– Neutralitate politică, în sensul că aplicarea legii nu trebuie influențată de factori politici, ci trebuie să se bazeze pe respectarea strictă a legii.

– Egalitate în fața legii, ceea ce presupune că indiferent de statutul social sau situația financiară a cetățenilor, legea trebuie aplicată fără nicio discriminare sau favoritism.

– Integritate, aspect important în aplicarea legii, conducerea MAI subliniind că cei care nu se conformează acestui principiu nu au loc în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

– Reconstruirea încrederii, pentru ca relația dintre poliție și cetățeni să fie una de parteneriat, bazată pe încredere și transparență.

– Profesionalism și independență, având în vedere că polițiștii trebuie să își desfășoare activitatea cu pasiune, fler, integritate și fără teamă, respectând spiritul și litera legii și acționând independent de influențe externe.

La final, ministrul Afacerilor Interne a subliniat necesitatea unei schimbări de atitudine și a făcut apel la principiile de egalitate în fața legii, integritate și independență în aplicarea acesteia. Acesta și-a exprimat convingerea că astfel se va putea îmbunătăți activitatea forțelor de ordine și se va recâștiga încrederea cetățenilor.

Vizitele de lucru efectuate astăzi în cele două județe au fost planificate anterior și se înscriu în activitatea de cunoaștere și coordonare instituțională asumată public de ministrul Afacerilor Interne, având ca scop, inclusiv corectarea eventualelor disfuncționalități existente la nivelul structurilor județene ale ministerului. Ministrul Afacerilor Interne va efectua o vizită de lucru și în județul Constanța, imediat după finalizarea controalelor și verificărilor demarate la nivelul Inspectoratului de Poliție din acest județ, în următoarele zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză Timar Augusta, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș și Todoran Diana de la Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”, au reușit să obțină mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză. Citește și: Bianca-Maria Grosu, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea