Actualitate
Carantina a salvat peste 800 de vieți în Europa, datorită faptului că nivelul poluării a scăzut: STUDIU
Carantina a salvat peste 800 de vieți în Europa, datorită faptului că nivelul poluării a scăzut: STUDIU
Peste 800 de vieți au fost salvate în Europa datorită faptului că nivelul poluării a scăzut, iar calitatea aerului a crescut, în timpul primelor carantine impuse în pandemie, conform unui studiu condus de experți de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, citat de The Guardian. Londra și Paris se numără printre orașele cu cel mai mare număr de decese evitate datorită poluării mai scăzute din prima parte a crizei COVID.
Cercetătorii au remarcat că închiderea unor domenii de activitate și a școlilor a redus nivelul de poluare a aerului prin diminuarea traficului. Mai puține mașini pe stradă = mai puțin dioxid de azot care poluează aerul. Orașele spaniole, franceze și italiene au înregistrat cele mai mari scăderi, de 50% până la 60% în timpul perioadei de carantină.
Deși s-au constatat scăderi puternice ale dioxidul de azot, a existat o scădere mai mică a nivelurilor de particule fine (PM 2,5 și PM 10), care sunt produse și din surse naturale, cum ar fi incendiile și praful, dar și a altor emisii poluante.
„Carantina din timpul primului val al pandemiei de COVID a creat costuri imense de sănătate și sociale. Cu toate acestea, a oferit condiții unice pentru a investiga efectele potențiale ale politicilor stricte de reducere a nivelurilor de poluare în zonele urbane”, a declarat Antonio Gasparrini, profesor de biostatistică și epidemiologie și autor principal al studiului.
„Acest experiment natural ne-a oferit o imagine asupra modului în care calitatea aerului poate fi îmbunătățită prin măsuri drastice de sănătate publică și care ar fi dificil de implementat în vremuri normale. Informațiile pot fi importante pentru a concepe politici eficiente pentru a aborda problema poluării în orașele noastre”, mai subliniază profesorul.
Peste 800 de vieți au fost salvate în Europa la începutul pandemiei, datorită faptului că lockdown-urile au dus la o primenire a aerului din marile orașe, arată studiul.
Cercetarea, publicată în revista Natures Scientific Reports, a fost finanțată de Centrul European pentru Prognozele Meteo pe Interval Mediu, în numele Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus. Acesta a comparat politicile guvernamentale din cele 47 de orașe europene din februarie până în iulie 2020 și a estimat modificările nivelurilor de poluare și ale numărului de decese.
Sursa: libertatea.ro
Actualitate
Un bărbat din Alba s-a ales cu dosar PENAL, după ce a fost oprit în trafic, de polițiști: Ce au descoperit oamenii legii
Un bărbat din Alba s-a ales cu dosar PENAL, după ce a fost oprit în trafic, de polițiști: Ce au descoperit oamenii legii
Un bărbat din Alba s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins cu permisul suspendat, la volanul unei mașini.
La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din Sebeș au depistat un bărbat de 40 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Răchita, având permisul de conducere suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Actualitate
30 septembrie 2023| Inaugurarea Sălii Polivalente „Alba Blaj”! Toate biletele au fost vândute din prima zi: Recomandări pentru accesul rutier
Inaugurarea Sălii Polivalente „Alba Blaj”! Toate biletele au fost vândute din prima zi: Recomandări pentru accesul rutier
Având în vedere interesul foarte mare pentru Marea Inaugurare a Sălii Polivalente „Alba Blaj”, care va avea loc sâmbătă 30 septembrie, Poliția Locală Blaj roagă locuitorii din zonă să-și parcheze autoturismele în curți, pentru a facilita accesul publicului la eveniment.
Apelul se adresează în primul rând persoanelor care au domiciliul pe străzile Păcii (până la intersecția cu strada C.A. Rosetti), Gheorghe Lazăr, Aron Pumnul, Alexandru Borza (până la intersecția cu strada Luncii), Alexandru Gheorghe Golescu și Privighetorii.
Locuitorii din Blaj care vor participa la eveniment sunt rugați să meargă la Sala Polivalentă „Alba Blaj” pe jos sau să folosească alte mijloace de transport.
Cei care vor vebi cu autoturismele personale vor avea la dispoziție spații de parcare în Piața 1848, parcarea de la bazinul de înot și parcarea de la baza de agrement.
Riveranii sunt rugați să-și să-și parcheze autoturismele în curți, pe toată durata zilei de sâmbătă 30 septembrie.
Actualitate
Regulament modern pentru executarea pedepselor. Ministrul Justiţiei: „Nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondență”
Regulament modern pentru executarea pedepselor. Ministrul Justiţiei: „Nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondență”
După ce Guvernul a adoptat un regulament modern pentru executarea pedepselor, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondenţă.
Alina Gorghiu a declarat că ”deţinuţii nu vor mai primi plicul cu scrisoarea impregnată cu substanţe psihoactive. Vor primi, în schimb, o copie!”
”În şedinţa de guvern de astăzi, am adoptat un regulament modern pentru executarea pedepselor. În penitenciarele din Romania sunt 24.000 de deţinuţi! Nimeni nu va mai putea introduce droguri în penitenciare prin corespondenţă. Deţinuţii nu vor mai primi plicul cu scrisoarea impregnată cu substanţe psihoactive. Vor primi, în schimb, o copie!”, spune Alina Gorghiu într-o postare.
Ministrul Justiţiei precizează că ”se introduce drug-testul, pentru că până acum, prin lege, poliţiştii de penitenciare puteau folosi doar etilotestul”.
”În spitalele penitenciare nu vor mai sta în acelaşi salon minorii cu majorii. Cazurile în care un minor de 16 ani este internat alături de un bărbat de 45 de ani vor dispărea”, a spus Gorghiu.
Ea a precizat că ”cererile deţinuţilor vor putea fi depuse şi online”.
”Şi nu doar atât! Vor putea primi vizite online, să primească transfer bancar şi să comande pe net diverse, prin sistemul penitenciar. Pentru deţinuţii cu copii, se vor amenaja spaţii speciale, unde îşi vor putea vedea copiii în condiţii optime. Felicitări directorului general al Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Dan Halchin, şi tuturor celor care s-au implicat în acest proiect de modernizare a mediului penitenciar, iniţiat de Ministerul Justiţiei”, a mai scris Alina Gorghiu.
Sursa: bugetul.ro
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial
-
Sportacum 23 de ore
Sâmbătă, CSM Unirea Alba Iulia – Industria Galda, derby “de Alba”! Mâine, Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița și deplasare pentru CSU Alba Iulia
-
Curier Județeanacum 19 ore
Numărul turiștilor care au vizitat Alba, în creștere, în iulie: Care este ponderea turiștilor străini și durata medie a sejurului
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
PERCHEZIȚII în Alba: Mai multe persoane, suspectate de fals și înșelăciune. Un CAR prejudiciat cu 12.000 de lei
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
UPDATE | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Adolescentă de 18 ani, lovită de o șoferiță pe trecerea de pietoni, pe Calea Moților
-
Ştirea zileiacum 18 ore
FOTO| O femeie însărcinată, din Alba, a falsificat o rețetă pentru a-și procura medicamente pentru avort, deși sarcina era prea avansată: Întreruperea la cerere în afara instituțiilor medicale și asistenței specializate poate produce tragedii