Actualitate
CÂMPENI: Cetățean din Ucraina surprins de polițiști în timp ce vindea petarde
În data de 28 decembrie, în jurul orei 11.30, poliţiştii l-au identificat pe V.G. din Ucraina, cu domiciliul în Câmpeni, în timp ce încerca să comercializeze 15.040 articole pirotehnice din clasele I şi II (petarde şi artificii), deţinute ilegal şi fără a poseda autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu obiecte pirotehnice.
Obiectele pirotehnice au fost confiscate iar faţă de suspect a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 126/1995 republicată.
Reprezentanții IPJ Alba precizează că în perioada 28-30 decembrie 2012, în cadrul acţiunii naţionale „Foc de artificii 2012”, poliţiştii din județ au constatat 9 infracţiuni privind efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse pirotehnice şi au confiscat peste 16.600 de obiecte pirotehnice din categoriile I şi II.
Până în prezent nu s-a înregistrat nici o rănire, incendiu sau explozie urmate de distrugerea de bunuri materiale.
”Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 ŞI T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 şi P1 pot fi puse la dispoziţia publicului cu vârsta peste 16 ani.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an”, reamintesc polițiștii.

Actualitate
Factură RECORD pentru o femeie din Sighetul Marmației: Are de plată peste 70.000 de lei pentru serviciile de telefonie mobilă
Factură RECORD pentru o femeie din Sighetul Marmației: Are de plată peste 70.000 de lei pentru serviciile de telefonie mobilă
O femeie din localitatea Sighetul Marmației a avut parte de un șoc imens atunci când a primit factura pentru serviciile de telefonie mobilă.
Aceasta a fost înștiințată că are de plată 70.111,19 lei pentru serviciile de telefonie mobilă pentru luna mai.
Compania de telefonie mobilă susține că nu este nicio eroare de facturare și că factura trebuie achitată.
După ce i-a stat inima în loc preț de câteva clipe, după ce și soțul acesteia și alți vecini de bloc au confirmat cu toții că bine vede suma de plată, a urmat bineînțeles un șoc emoțional puternic și inevitabilul drum la cel mai apropiat magazin pentru a cere explicații.
Angajatele magazinului susțin că cel mai probabil telefonul a fost virusat și a inițiat singur apeluri interminabile către numere cu plată la prețuri foarte mari / minut prin țări exotice.
Familia afectată de această factură a luat legătura cu un avocat, care a formulat o cerere în scris către companie prin care cer explicații și așteaptă răspunsul oficial pentru a putea acționa în consecință, potrivit sighet247.ro.
„În cazul nefericit în care ați înregistrat o întârziere la plata facturilor de TV, internet sau telefonie vi s-au solicitat probabil de către operator și penalități de întârziere. De obicei acestea se învârt în jurul valorii de 0,5% din contravaloarea facturii pe fiecare zi de întârziere.
Clauze abuzive
Instanțele au stabilit însă în practica lor că o asemenea penalitate, deși prevăzută în contract și acceptată implicit de către consumator, este abuzivă și nu poate produce efecte, întrucât încalcă legislația protecției consumatorului, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
Despăgubire mare
Prin aplicarea unei astfel de clauze, sumele datorate cu titlu de penalități de întârziere ar putea ajunge să depășească contravaloarea facturii, constituind o despăgubire nejustificat de mare pe care consumatorul trebuie să i-o plătească operatorului”, a declarat Sima.
Actualitate
Soluție pentru reducerea numărului accidentelor: Radarele fixe ar putea să fie din nou montate în România
Soluție pentru reducerea numărului accidentelor: Radarele fixe ar putea să fie din nou montate în România
Radarele fixe ar trebui legalizate în România, susține deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iaşi, el precizând că peste tot în lume instalarea acestor radare a dus la scăderea numărului de accidente şi creşterea siguranţei în trafic.
Alexandru Muraru a scris luni, pe Facebook, că tragicul accident de la Iaşi în care au murit patru angajaţi ai societăţii Citadin din subordinea primăriei, după ce au fost loviţi de o maşină condusă de o şoferiţă băută care se deplasa cu viteză prin oraş, arată că se impun măsuri legislative ferme
„Avem nevoie de întărirea legislaţiei în sensul introducerii de măsuri de calmare a traficului, de creştere a sentimentului de siguranţă în trafic. O soluţie este legalizarea radarelor fixe. În anul 2016 s-a stopat utilizarea ultimului radar fix de pe drumurile din România, proces care începuse încă din 2009. Prima tentativă de monitorizare video a circulaţiei rutiere în ţara noastră a eşuat din mai multe motive, cel mai important fiind lipsa unui cadru legal de funcţionare, motiv pentru care mult amenzi au fost anulate de către instanţe”, precizează liberalul Alexandru Muraru, relatează News.ro.
Potrivit acestuia, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a anulat în justiţie unele contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu au respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
„Accidentul din Iaşi a avut loc în Păcurari, o zonă unde, mai ales pe timpul nopţii se circulă cu viteză foarte mare. Consider că sistemele video de monitorizare ar trebui să fie instalate cu prioritate în aşa-numitele „puncte negre”, adică zonele de drum în care au loc multe accidente rutiere. În toate ţările din lume, instalarea radarelor fixe a condus la scăderea numărului de accidente şi creşterea siguranţei în trafic. Împreună cu Ministrul de Interne, Lucian Bode vom identifica soluţiile pentru a schimba legislaţia astfel încât să existe cadru legal pentru instalarea radarelor fixe în oraşe”, a mai afirmat şeful liberalilor ieşeni, Alexandru Muraru.
Sursa: stiripesurse.ro
Actualitate
Record de cereri pentru pașapoarte, în Alba, în prima jumătate a lui 2022. Cererea a crescut de trei ori după războiul din Ucraina
Record de cereri pentru pașapoarte, în Alba, în prima jumătate a lui 2022. Cererea a crescut de trei ori după războiul din Ucraina
Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte (SPCP) Alba a eliberat în prima parte din 2022, aproape 17.000 de paşapoarte, de trei ori mai multe faţă de perioada similară a anului trecut.
Cererea de paşapoarte a explodat şi în Alba, la fel ca în restul ţării, după declanşarea războiului din Ucraina. Astfel, dacă anul trecut, în perioada 1 ianuarie – 17 iunie, au fost înregistrate 5.276 de cereri privind eliberarea documentelor de călătorie, în acest an au fost depuse 16.718 astfel de cereri.
Dintre acestea, în perioada menţionată din 2022, au fost emise aproape 14.900 de paşapoarte, din care au fost înmânate titularilor circa 9.800, ceea ce înseamnă că un număr semnificativ de persoane nu s-au prezentat încă la ghişeu pentru ridicarea acestora.
Majoritatea paşapoartelor sunt simple electronice, dar au fost şi solicitări, respectiv peste 1.000, de paşapoarte simple temporare. Au fost emise şi 129 de paşapoarte simple electronice pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate primite prin ghişeu.
În ceea ce priveşte perioada de două luni de după izbucnirea războiului din Ucraina, respectiv între 1 martie şi 30 aprilie, au fost primite 9.545 de cereri, dintre care 9.061 în regim normal, iar 482 în regim urgent, potrivit Agerpres.
Comparativ, în perioada corespunzătoare din 2021 au fost 1.604 cereri pentru eliberarea de paşapoarte, din care 263 în regim urgent. Asta înseamnă că anul acesta, în cele două luni, au fost de aproape şase ori mai multe solicitări pentru eliberarea de paşapoarte decât în martie-aprilie 2021.
La momentul actual, cei care doresc să depună cereri la SPCP Alba sunt programaţi online cel mai devreme în 20 iulie, în condiţiile în care programul a fost prelungit cu două ore. Chiar şi aşa, perioada de aşteptare s-a redus, deoarece, de exemplu, persoanele care s-au programat online la mijlocul lunii aprilie au avut de aşteptat două luni pentru depunerea cererii.
Sursa: adevarul.ro
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2022. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel haioase! Felicitări şi urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2022. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO| JAF la Mamaia: Câți lei costă o pizza sau o bere într-un restaurant
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Se SCUMPESC biletele pentru transportul în comun, la Alba Iulia: Aprobarea noilor tarife, pe masa consilierilor locali
-
Sportacum 21 de ore
LPS Alba Iulia a câștigat toate meciurile, la Festivalul Național de MiniBaschet de la Costinești
-
Sportacum 21 de ore
Dan Roman, noul antrenor principal al CS Ocna Mureș! Paul Ciucă, doar un sezon pe banca ocnamureșenilor
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba: 595 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș
-
Actualitateacum 21 de ore
Ministrul Energiei: „România va avea cei mai ieftini carburanţi din UE, după Ungaria”
-
Actualitateacum 16 ore
Pedepse mai aspre pentru trafic și consum de droguri: Câți ani de pușcărie riscă traficanții de narcotice