Campania de combatere a muncii la negru continuată de ITM Alba
Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba (ITM Alba) nu s-a dezis nici în această perioadă şi a continuat campania de a identificare şi combatere a muncii nedeclarate, în baza Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, semnat la nivel central de Inspecţia Muncii, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Jandarmeria Română, plan care a avut drept obiectiv pe lângă identificarea şi sancţionarea cazurilor de muncă nedeclarată şi combaterea evaziunii fiscale generată de „muncă la negru”. Pe parcursul săptămânii trecute la nivelul judeţului Alba inspectorii ITM au controlat, în domeniul relaţiilor de muncă, un număr de 30 de unităţi şi au constatat 112 deficienţe, dispunând tot atâtea măsuri. Au fost depistate 6 persoane în lucru fără forme legale de angajare. În cadrul acestor acţiuni au fost aplicate 18 sancţiuni din care: 3 amenzi în cuantum de 69.000 lei, 60.000 lei doar pentru muncă nedeclarată şi 15 avertismente. Societăţile sancţionate pentru muncă nedeclarată sunt: SC SEMA INVEST SRL – o persoană (10000 lei) şi SC LUDACRIS FLOWER SRL – 5 persoane (50000 lei). „Principalele deficienţe stabilite în controale au fost: primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; nu a fost elaborat anual planul de formare profesională a salariaţilor anexă la contractul colectiv de muncă; nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului; nu au fost aduse la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse în controalele anterioare; primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine); nu s-au compensat în bani la încetarea activităţii, concediile legale de odihnă neefectuate în perioada lucrată; nu se face dovada achitării drepturilor salariale către salariaţi; contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze privind criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor; regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor; registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii”, a specificat jr. Horaţiu Puiu, inspector şef ITM Alba.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate în total 37 de unităţi, 101 deficienţe constatate şi aplicate tot 101 sancţiuni, dintre care o amendă în valoare de 1.500 lei şi 100 avertismente. Printre deficienţele stabilite se numără şi: lipsa autorizării iniţiale şi a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR; lipsa instruirii periodice a lucrătorilor; organizarea necorespunzătoare a activităţii de securitatea muncii la nivelul unităţilor, conform noilor reglementări din HG 955/2010; lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru activităţile derulate; desfăşurarea activităţii fără efectuarea examenului medical la angajare şi/sau periodic a lucrătorilor; lipsa instrucţiunilor proprii de securitatea muncii pentru activităţile desfăşurate şi lipsa fişelor de aptitudine eliberate în urma examinării medicale la angajare şi/sau periodica a lucrătorilor. Controalele celor de la ITM Alba vor continua şi în perioada viitoare. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
PROIECT DIGITALIZARE FERA”S EVENTS SRL Numele Beneficiarului : FERA”S EVENTS SRL FERA”S EVENT SRL , cod de identificare fiscala 32833092, inregistrata la Registrul Comertului nr J21/67/2014, cu sediul in Judetul IALOMITA , Sat Boranesti, Com Boranesti, Str. 1 Decembrie 1918 Nr. 143, , deruleaza incepand cu data de septembrie 2024 , proiectul nr 424, intitulat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite