Rămâi conectat

Politică Administrație

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat candidatura la Președinția României

Dragoş Suciu

Publicat

în

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat astăzi că au început demersurile pentru  fondarea Partidului Liberal Reformator, iar cu această ocazie și-a anunțat și candidatura la Președinția României.

Evenimentul de lansare a acestui partid a avut loc la sediul Institutului de Studii Liberale, la acesta participând mai mulţi parlamentari care au făcut parte din PNL.

„Vă anunţ oficial că am pornit pe drumul fondării Partidului Liberal Reformator, care va deveni în timpul cel mai scurt cel mai important partid liberal de pe scena politică. Totodată, anunţ şi candidatura mea la preşedinţia României”, a afirmat Tăriceanu.

El a spus că în acest partid sunt parlamentari care au venit în PNL nu pentru funcţii, ci din convingere şi cu care a împărtăşit aceleaşi valori liberale şi au curajul să o ia de la capăt.

Tăriceanu a spus că în ultimii cinci ani conducerea PNL a luat decizii de renunţare la „bagajul liberalismului”.

„În ultimii cinci ani, cei care au fost onoraţi cu funcţia de preşedinte al PNL au luat o decizie de renunţare foarte uşor la tradiţia valorilor liberale. Aceşti foşti colegi ai mei, fostul şi actualul preşedinte PNL au trădat istoria şi valorile liberale ducând cu paşi repezi PNL spre fuziunea cu PDL”, a susţinut el.

El a mai spus că ce a văzut la Congresul PNL a fost „întristător”, deoarece nu a fost decât o „relegitimare” a fostei conduceri pentru proastele rezultate în alegeri.

Tăriceanu a mai spus că pentru Partidul Liberal Reformator esenţial este „primatul libertăţii individuale” şi acesta trebuie să-şi propună un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate şi democraţie, arătând că liberalismul în România are vocaţia victoriei.

Tăriceanu l-a criticat pe preşedintele Traian Băsescu, susţinând că acesta şi-a dorit în mod constant din 2005 să dispară PNL şi nu a renunţat nici în ziua de astăzi şi că are un „model prezidenţial malefic pentru ţară”.

El a mai susţinut că România are nevoie de un alt tip de preşedinte, care să înţeleagă realităţile economice ale ţării, să găsească mijloacele pentru a realiza consensul social. „În loc de preşedinte al statului trebuie să promovăm un preşedinte al cetăţenilor”, a mai spus el.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Abrud va fi modernizat și dotat cu echipamente medicale performante: A fost semnat contractul de finanțare de peste 6,5 milioane lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Abrud va fi modernizat și dotat cu echipamente medicale performante: A fost semnat contractul de finanțare de peste 6,5 milioane lei Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate a alocat primele două contracte de finanțare către Organismul Intermediar Program Sănătate din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Priorității 1 a Programului, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea