Rămâi conectat

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2015. Când pică marile sărbători religioase, perioadele de post, când nu se fac nunţi şi care sunt zilele şi sărbătorile legale în care nu se lucrează

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

A fost lansat Calendarul Creştin Ortodox 2015. Puteţi afla de pe acum când pică marile sărbători religioase anul viitor, dar şi când vor fi perioadele de post. De asemenea, sunt prezentate zilele în care nu se organizează nunţi şi zilele şi sărbătorile legale în care nu se lucrează.

Zile de post si posturi

Miercurile și vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare
Ajunul Bobotezei ( 5 ianuarie )
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Postul Sfintelor Paști (23 februarie – 11 aprilie)
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (08 iunie – 28 iunie)
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)

Calendar ortodox 2015

Zile în care nu se săvârșeste Sfânta Liturghie

Miercuri și vineri, în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paști (08 aprilie și 10 aprilie)
Luni și marți, în prima săptămană a Postului Sfintelor Paști ( 13 aprilie si 14 aprilie)
Vineri, în săptamana Patimilor (10 aprilie)

Nu se fac nunti

În toate zilele de post de peste an
În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora
În săptămâna lăsatului sec de carne (15 februarie – 21 februarie)
În Postul Sfintelor Paști (22 februarie – 12 aprilie)
în Săptămâna Luminata (13 aprilie – 19 aprilie)
În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (08 iunie – 28 iunie)
În Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 15 august)
În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)
În perioada de la Crăciun până la Boboteaza (25 decembrie – 6 ianuarie)

Calendar ortodox 2015: Sărbători bisericești naționale

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor (21 mai)
Sf. Apostol Andrei cel întâi chemat – Ocrotitorul României ( 30 noiembrie )

Zile și date importante în 2015

Duminică, 17 mai, Ziua Naționala a Familiei
Duminică, 7 iunie , Ziua mamei și a copilului
1 septembrie – Ziua rugăciunii pentru mediu
13 noiembrie Ziua Bibliei

Zile și sărbători legale în care nu se lucrează

1 și 2 ianuarie, Anul Nou
12 aprilie si 13 aprilie, prima și a doua zi de Paști
1 mai, Ziua internationala a muncii
31 mai și 01 iunie, prima si a doua zi de Rusalii
15 august, Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie, Sfântul Andrei
1 decembrie, Ziua Națională
25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Craciun

Sursa: crestinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea