Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în colaborare cu Primăria municipiului Alba Iulia, SC „Dad Expertise” SRL Alba Iulia, Cabinet Individual de Psihologie „Silvana Capris” şi Fundaţia PAEM Alba organizează în data de 15 aprilie a.c. „Bursa generală a locurilor de muncă”. Acţiunea va avea loc la sediul Fundaţiei PAEM din Alba Iulia, str. Bucovinei, nr. 6, de la ora 10.00. Sunt aşteptaţi cât mai mulţi agenţi economici, care să pună la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă o gamă variată de locuri de muncă, atât pentru persoane cu studii medii, profesionale, lucrători necalificaţi, cât şi pentru persoane cu studii superioare, ne-a informat Corneliu Engi, directorul AJOFM Alba. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent: a) o sumă egală cu 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; b) o sumă egală cu 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; c) o sumă egală cu 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele amintite mai sus, pe o perioadă de 18 luni. Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu 500 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani. De facilităţile prevăzute mai sus, cu excepţia scutirii de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, datorată de angajator pentru persoanele respective, beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani. Angajatorii care încadrează în muncă şomeri ce în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba invită toţi agenţii economici interesaţi de această acţiune să-şi prezinte intenţia de participare la tel. 0258831137 sau la sediul instituţiei din Alba Iulia, str. Nicolae Titulescu, nr. 10 B, bloc „Columna”.
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea