Rămâi conectat

Actualitate

Bonurile de masă pentru cei care se vaccinează anti-Covid-19, ar putea fi eliberate din luna septembrie: Ce spune ministrul Sănătății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bonurile de masă pentru cei care se vaccinează anti-Covid-19, ar putea fi eliberate din luna septembrie: Ce spune ministrul Sănătății

Bonurile de masă în valoare de 100 de lei pentru cei care se vaccinează cu serul împotriva Covid-19, ar putea fi eliberate din luna septembrie, a anunțat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă precizează că cei vaccinaţi vor primi tichetele chiar de la centrele de imunizare, după ce au făcut schema completă de vaccinare.

”Probabil începând cu luna septembrie, nu știu exact data, dar sunt niște tehnicalități care trebuie îndeplinite. Cadrul legal, asigurarea resursei bugetare, după aceea tipărirea și distriubirea bonurilor de masă. Cred că până în septembie vom reuși să le îndeplinim”, a precizat Mihăilă.

Bonurile vor fi nominale și vor avea o valoare de 100 de lei, pentru fiecare persoană care a efectuat schema completă de vaccinare, cu unul dintre serurile diponibile în țară.

Conform ministrului, bonurile de masă vin ca o măsură de stimulare a vaccinării împotriva COVID-19.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă.  „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]

Citește mai mult

Actualitate

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea