„Bogăţiile Toamnei”, o adevărată sărbătoare a recoltei la Blaj
Astăzi, 23 septembrie, o zi însorită dar răcoroasă de toamnă, în Piaţa Mare Agroalimentară din Blaj a avut loc cea de-a XII-a ediţie a sărbătorii legumicultorilor din zona Târnavelor, Bogăţiile Toamnei.
Piaţa a fost plină de producători agricoli care şi-au expus roadele pământului din această toamnă, iar peste 40 dintre aceştia au participat şi la concursul de standuri organizat ca în fiecare an de Primăria şi Consiliul Local Blaj.
Este vorba despre legumicultori din Blaj, Tiur, Petrisat, Manarade, Valea Lungă, Bucerdea Grânoasă, Lunca Târnavei etc. O comisie condusă de primarul Gheorghe Rotar a inspectat fiecare stand în parte şi a acordat punctaje, pentru departajare în vederea decernării premiilor. În calcul au fost luate suprafaţa cultivată, frecvenţa cu care legumicultorii aprovizionează pieţele blăjene şi, bineînţeles, frumuseţea standului. Am văzut o adevărata Zi a Recoltei, cu produse agroalimentare diversificate şi la preţuri normale pentru această perioadă a anului. Iată preţurile per kilogram ale câtorva soiuri de legume şi fructe expuse: roşii – 2 – 3 lei, ardei gras: 2,5 – 4 lei, gogoşari: 4 – 5 lei, vinete: 1,5 – 2 lei, ceapă albă: 2,5 lei, varză – 3 lei, cartofi: 1,5 lei, castraveţi: 3 lei, fasole albă: 10 lei, mere: 3 lei, struguri: 4 lei, prune: 3 lei. Vreau să fac şi două precizări importante: Eugen Mezei din Bucerdea Grânoasă a expus doua verze uriaşe, de 8 – 10 kg, fiecare, iar Mariana Popa din Lunca Târnavei a avut de vânzare vinete… albe, produse dintr-o sămânţă adusă din Italia. De asemenea, au existat şi producători de miere de albine şi alte produse apicole. Nu au lipsit însă nici standurile Asociaţiei Ţara Vinului Alba, coordonată de preşedintele Ioan Stanciu, Staţiunii de Cercetări Viti-vinicole Blaj şi SC Jidvei, care au expus diverse sortimente de vin şi vinars, dar şi struguri, mere sau prune şi unde au avut loc degustări de vin, iar un grup de săteni din Tiur, îmbrăcaţi în tradiţionalul port popular, a prezentat obiceiul tescuitului vinului. În Hala Agroalimentară au avut loc expoziţii de produse lactate: caş de oaie sau de vacă, telemea, urdă, brânză de burduf, lapte, smântână etc.
Pentru truda lor de peste an şi pentru a-i încuraja să cultive în continuare pământul, aducând la pieţele blăjene produse ecologice, producătorii agricoli au fost recompensaţi de Primăria şi Consiliul Local Blaj cu diplome şi premii în bani (aspect asupra căruia vom reveni): 800 lei – premiul I, 400 de lei – premiul II, 200 de lei – premiul III si 100 lei – menţiune.
Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică populară prezentat de proaspăta câştigătoare a Trofeului „Strugurele de Aur” de la Jidvei, Ina Todoran, în cadrul căruia au mai evoluat: grupul folcloric „Doina Blajului”, cu soliştii Reta Rus, Mihai Petreuş, grupul folcloric „Obârşia”, Dorin Pintea, Nicu Stângaciu, Adina Popa, Denisa Balu şi Ioan Dancu. În acest răstimp, micii şi cârnăciorii „de la Basu’” au sfârâit pe grătare, iar berea şi vinul au umplut mesele.
La eveniment au luat mai parte, pe lângă reprezentanţii Primăriei şi ai CL Blaj, în frunte cu primarul Gheorghe Rotar şi viceprimarul Corneliu Basaraba, senatorul Alexandru Pereş, deputatul Clement Negruţ, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, administratorul judeţului Alba, Sorin Bumb, şi alţi prieteni de suflet al Blajului, printre care Dorin Nistor şi Ioan Stanciu.
Vezi galeria foto pe pagina de facebook a Ziarului Unirea
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
21 octombrie 2026 | Andrei Păunescu aduce muzica folk la Alba Iulia, la lansarea ediției integrale a poeziilor Constanței Buzea
Andrei Păunescu aduce muzica folk la Alba Iulia, la lansarea ediției integrale a poeziilor Constanței Buzea Iubitorii de muzică și poezie sunt invitați miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 17:00, la Alba Iulia, la un eveniment dedicat memoriei poetei Constanța Buzea, care ar fi împlinit 85 de ani în acest an. Lansarea volumului monumental […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 26.10-01.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 26.10-01.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 26.10-01.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 BLAJ, Strada CLUJULUI partial 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 17:00 Nu sunt întreruperi programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026. Informații actualizate […]
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 17-18 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de siguranță la evenimentele din județ
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 17-18 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de siguranță la evenimentele din județ În acest sfârșit de săptămână, Jandarmii din Alba vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimente sportive și recreative desfășurate pe raza județului. Efectivele vor acționa la: Baza sportivă „Groapa Rotundă” din Micești, unde […]
