BLAJ: ”Păruială” cu înjurături începută de copii și continuată de părinți – Au intervenit jandarmii să-i despartă
O ceartă între copii, continuată de părinţi, a fost motivul pentru care un echipaj de jandarmerie a intervenit luni, 18 august, pe strada Plopilor din municipiul Blaj. Doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional.
Intervenţia a fost solicitată prin apel la 112, în jurul orei 20.00. S-a constatat că sursa întregului incident a fost o ceartă între doi copii, motivul fiind acela că unul nu a vrut să-i împrumute bicicleta personală celuilalt.
”Minorii s-au înjurat şi s-au ameninţat cu bătaia, fiind auziţi de părintele unuia dintre ei. Acesta, în loc să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate şi să acţioneze pentru aplanarea conflictului, a luat apărarea odraslei şi, împreună l-au înjurat pe celălalt copil. În scurt timp, în scenă a intrat şi tatăl celui din urmă, rezultând un episod de violenţă verbală, la care asistau şi chiar începeau să participe aproximativ 20 de cetăţeni din zonă. S-a acţionat de urgenţă pentru aplanarea situaţiei tensionate, iar principalii vinovaţi au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional. Astfel, P.R. ( 37 de ani ) şi R.C. (25 de ani), ambii domiciliaţi în Blaj, au primit câte o amendă în valoare de 200 de lei”, precizează Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.
Totodată, cu scopul de a preveni pe viitor astfel de comportamente, celor doi bărbați li s-a adus la cunoştinţă prevederile art. 371 C. pen., potrivit căruia “ fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]