Bărbat prins de polițiștii din Șugag, după ce a jefuit mănăstirea în care a fost găzduit
Poliţiştii din Sebeş l-au reţinut pe un bărbat din judeţul Mehedinţi care ar fi sustras peste 7.500 de lei dint-o chilie a unei mănăstiri în care a beneficiat de ospitalitate. Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit persoanei păgubite.
În noaptea de 27/28 ianuarie 2019, poliţiştii din Sebeş au fost sesizaţi de către un reprezentant al unei mănăstiri situată în comuna Şugag, cu privire la faptul că o persoană care a fost cazată la mănăstire a sustras, dintr-o chilie, suma de 7.592 de lei.
În urma verificărilor efectuate, în aceeaşi noapte, pe raza comunei Şugag, poliţiştii au reuşit să identifice persoana bănuită de săvârşirea furtului, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, asupra căruia a fost găsită întreaga sumă de bani sustrasă de la mănăstire.
Poliţiştii l-au reţinut, iar în cursul zilei de ieri, 28 ianuarie, l-au prezentat magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş care au dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile.
În continuare, bărbatul este cercetat pentru furt calificat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști pentru tâlhărie, după ce l-a bătut pe un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul. Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iunie […]
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul Un accident a avut loc luni, 30 iunie 2025, pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”. Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după […]
FOTO | Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni
Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni Cu ocazia împlinirii a 240 de ani de la Răscoala din 1784-1785 din Transilvania, la Roșia Montană, Câmpeni și Vadu Moților s-au organizat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe activități de cinstire și pomenire a eroilor martiri […]