Actualitate

Bărbat din Sebeș salvat de la moarte de jandarmii din Sibiu – s-a aruncat de pe un pod în râul Cibin

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În data de 19 august 2014, în jurul orei 2.00, un echipaj al Jandarmeriei Sibiu a fost direcționat spre podul de peste râul Cibin de pe str. Alba Iulia, la locul unde, prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, fusese anunțat că o persoană se aruncase în apă.

Petrecerea Divorțaților

”După ce au obținut primele informații cu privire la semnalmentele bărbatului și îmbrăcămintea pe care o purta, jandarmii s-au despărțit căutându-l în aval pe ambele maluri ale râului, folosindu-se de mijloace de iluminare mobile. După circa 15 minute, la aproximativ 350 m de podul de pe care se aruncase, l-au găsit în apa râului”, precizează Alexandru Costea, purtător de cuvânt al IJJ Sibiu.

A fost identificat ca fiind A.L., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Sebeș. Persoana care a anunțat incidentul a declarat că nu-l cunoaște și că acesta i-a cerut un foc la țigară și i-a spus că se va arunca de pe pod pentru că nu mai vrea să trăiască.

Jandarmii l-au adus la mal și i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului de specialitate al SMURD Sibiu. În momentul în care a fost adus la mal bărbatul era conștient dar prezenta răni la nivelul capului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult