BANI pentru Cupru Min: Ministrul Economiei anunță că 43 de milioane de lei pentru investiţii vor ajunge în contul societății
BANI pentru Cupru Min: Ministrul Economiei anunță că 43 de milioane de lei pentru investiţii vor ajunge în contul societății
Ministrul Florin Spătaru s-a aflat, duminică, într-o vizită de lucru la Cupru Min, una dintre societăţile aflate în subordinea Ministerului Economie, pentru o discuţie tehnică cu reprezentanţii exploatării de suprafaţă de cupru din judeţul Alba şi pentru vizita la faţa locului a obiectivelor unde sunt programate investiţii.
El a anunţat că societatea Cupru Min va primi peste 43 de milioane de lei pentru investiţii, după ce ministerul a iniţiat un memorandum privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care promovează ca Societatea Cupru Min SA să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei.
”Astăzi se văd rezultatele vizitei pe care am făcut-o la Cupru Min, acum 4 luni, atunci când am vorbit cu cei din conducerea societăţii despre necesitatea investiţiilor în tehnologie, dar şi despre lucrări de supraînălţare a barajului iazului de decantare. Pentru aceste investiţii vor alocate peste 43 de milioane de lei ce reprezintă 50% dividende astfel încât proiectele de investiţii să fie demarate cât mai repede”, a declarat ministru Spătaru.
Ministerul Economiei a iniţiat un memorandum, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.64/2001 actualizată, privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care promovează ca Societatea Cupru Min SA să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei.
„Voi promova memorandumul pentru repartizarea a 50% din profit la următoarea şedinţă de Guvern, iar cât de curând posibil, vom aproba şi Hotărârea de Guvern pentru ca banii să poată fi investiţi conform planului de management. Unul dintre cele mai importante proiecte prevăzute în plan este creşterea capacităţii de depozitare a iazului de decantare Valea Şesei, astfel încât să fie asigurată depozitarea sterilului de flotaţie pentru respectarea normelor de mediu. De asemenea, i-am transmis conducerii Cupru Min că o aştept la ministerul economiei şi cu un plan de valorificare a sterilului, o etapă esenţială într-un proces integrat de exploatare”, a adăugat ministrul economiei Florin Spătaru, aflat în vizită, la Cupru Min.
Planul de management al Cupru Min prevede o serie de proiecte de investiţii, precum lucrări de descopertă, forare, derocare, excavaţii şi transport minereu steril la haldă, lucrări de supraînălţare baraj iaz decantare Valea Şesei de la cota 705 mdM la cota 710 mdM, lucrări de modernizare instalaţii electrice, proiectarea, achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a unei linii noi de flotaţie care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficienţă tehnologică de minim 82% şi achiziţie de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.
În cadrul vizitei de lucru, în judeţul Alba, a marcat 45 de ani de activitate Cupru Min, Ministrul Economiei Florin Spătaru a vizita şi Muzeul Mineritului Galeriile Romane de la Roşia Montană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Accident pe Autostrada Sebeș-Sibiu: O mașină a intrat în parapet Accident în seara zilei de vineri, 10 iulie 2026, pe Autostrada A1. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe A1, km 297, sens Sebeș-Sibiu. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre 1 auto […]
FOTO | Tezaurul de la Lupu (comuna Cergău) poate fi admirat în Capitală: „O poveste sacră a lumii dacice”
Tezaurul de la Lupu (comuna Cergău) poate fi admirat în Capitală: „O poveste sacră a lumii dacice” Tezaurul de la Lupu (comuna Cergău) poate fi admirat la Muzeul Municipiului Bucuresti – Palatul Şuțu, până în 11 octombrie 2026. Descoperit întâmplător în 1978, în cimitirul satului Lupu (comuna Cergău, jud. Alba), tezaurul a fost depus într-o […]
FOTO | Iulian Ghișoiu, specialist SEO din Alba, despre Beach, Please! și succesul lui Selly: „Cine vede doar festivalul de azi vede doar retragerea. Nu vede cei doisprezece ani de depuneri”
Iulian Ghișoiu, specialist SEO din Alba, despre Beach, Please! și succesul lui Selly: „Cine vede doar festivalul de azi vede doar retragerea. Nu vede cei doisprezece ani de depuneri” Fondatorul și general managerul TargetWeb, Iulian Ghișoiu, din Sebeș, susține că succesul festivalului Beach, Please! este rezultatul a peste un deceniu de muncă și construirea unui […]








