Sport

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 0-0 | Trupa lui Itu, la a treia remiză externă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a realizat o remiză albă în orașul viorilor, în runda a 6-a a eșalonului terț, fiind a treia deplasare încheiată la egalitate.

Petrecerea Divorțaților

Pe un teren afectat de ploaia căzută cu o jumătate de oră înaintea startului, „roș-albaștrii” au dominat confruntarea, având și un gol anulat pe motiv de ofsaid la Udrea, în actul secund. Pe de altă parte și reghinenii au amenințat în câteva rânduri buturile lui Csapo.  Acest egal de la Reghin întrerupe seria pozitivă a Cugirului împotriva Avântului, ce număra 9 victorii consecutive. „Roș-albaștrii” sunt la a doilea egal la rând fără gol pe terenuri străine, precedentul fiind pe “Cetate” cu CSU Alba Iulia. “Nu am ce să le reproșez băieților, au dat dovadă de atitudine, au muncit, în condițiile unui teren dificil. Faptul că la final adversarii au făcut hora bucuriei spune multe”, a spus Lucian Itu, antrenor care i-a prilejuit debutul în eșalonul terț a mijlocașului de bandă Nicolae Lazăr (n. 2004), al doilea jucător localnic ce a bifat primele minute în Liga 3 în acest sezon după atacantul Florin Bura (n. 2005).

Echipe de start:

Avântul: Bucin – Bugnar, R. Suciu, Enescu, D. Chirilă, Bujor, T. Truță/ cpt, Vrabie, Harko, Panga, M. Bucur; rezerve Raica, M. Pop, Șerbănați,, D. Marinescu, B. Oltean, Ghirlejan, Ad. Murar, S. Bucur, Gall. Antrenor Vilmoș Stoica.

Metalurgistul:  Csapo – Haj, Dohotariu, Vlădia, Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Udrea (81, Selagea), Tîrla (62, N. Lazăr)  – P. Păcurar, M. Domșa (62, Cocan); rezerve  Jisa,  Șuteu, S. Itu, L. Itu, I. Grozav, M. Neagu. Antrenor principal Lucian Itu.

Arbitri C. Apetrei (Roznov), An. Pișta (Fălticeni), V. Hazi (Volovăț) Observatori Cl. Ștefănuți (Năsăud), M. Ștefan (Orăștie)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult