Au prădat o biserică din Cugir, iar acum au ajuns pe mâna Poliției. Au furat calculatoarele, televizorul și vin
La data de 25 mai, poliţiştii de investigaţii criminale din cadru Poliţiei Oraşului Cugir i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt în legătură cu care au fost sesizaţi în dimineaţa aceleai zile.
Potrivit IPJ Alba, “în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în noaptea de 24/25 mai 2013, B.D., de 17 ani împreună cu R.D.N., de 20 de ani, ambii din Cugir, au pătruns în demisolul unei biserici din Cugir iar din interior au sustras două monitoare, trei unităţi de calculator, două tastaturi şi alte componente de calculator, un televizor şi doua sticle cu vin, bunuri în valoare de 7.000 de lei.
Poliţiştii au reușit recuperarea prejudiciului, în proporţie de 80 % iar faţă de cei doi suspecţi au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]