Sport

Astăzi, ora 18.00, la Sibiu, returul optimilor Cupei CEV *Bătălie pentru calificare: Volei Alba-Blaj – Tauron MKS Dabrowa Gornicza

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj Final Bucurie CEV32Astăzi, ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu, se dispută returul optimilor de finală din Cupa CEV, între Volei Alba-Blaj şi Tauron MKS Dabrowa Gornicza, meciul urmând să fie transmis în direct la Digi Sport 3. Echipa din “Mica Romă” are o misiune foarte dificilă, în condiţiile în care aspiră la calificarea în etapa superioară. După eşecul din Polonia, scor 1-3 (22-25, 16-25, 25-19, 22-25), o întâlnire în ansamblu echilibrată, elevele lui Darko Zakoc sunt obligate să se impună cu cu 3-0 sau 3-1 şi apoi să câştige setul de aur. “Trebuie să jucăm la nivelul maxim al posibilităţilor pentru a reuşi să eliminăm formaţia poloneză. Ne aşteaptă o confruntare pe muchie de cuţit, dar trebuie să credem că putem să ne calificăm şi să luptăm pentru aceasta”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba-Blaj.

Petrecerea Divorțaților

*Blajul se mută iar la Sibiu!

Din postura de lider al campionatului intern, gruparea blăjeană speră să reuşească o altă performanţă europeană, având alături un public numeros, Blajul mutându-se pentru câteva ore, iarăşi, la Sibiu. În urmă cu trei săptămâni, la întâlnirea cu Volley Koniz, vicecampioana Elveţiei, echipa din Alba a fost susţinută, tot la Sibiu, de peste 1300 de spectatori. “Pregătim extrem de atent meciul cu polonezele, conştienţi că o să fie o întâlnire dificilă, dar nu imposibilă. Suntem echipe de valori apropiate, s-a văzut acest lucru şi în prima manşă, când seturile au fost decise de două-trei mingi. De data aceasta însă jucăm acasă, cu publicul nostru, şi asta va conta foarte mult. Realist vorbind, trebuie să ne gândim că vom juca setul de aur„, a declarat Darko Zakoc, care nu se poate baza pe serviciile internaţionalei Ioana Nemţanu, încă nerefăcută după o accidentare.

Practic, Volei Alba-Blaj poate elimina formația poloneză, care în turul precedent a trecut de Dinamo Bucureşti (dublă victorie, 3-1 în deplasare şi 3-2), o altă reprezentantă a României, dar nu are voie să piardă mai mult de un set în returul de la Sibiu, iar acela să nu fie setul de aur! Tauron MKS Dabrowa Gornicza este un adversar care se anunţă foarte anevoios, ce evoluează într-unul dintre cele mai competitive campionate de pe “Bătrânul Continent”. Şi pentru al doilea meci “european” de la Sibiu, Primăria Blaj  asigură transportul gratuit al tuturor blăjenilor care doresc să încurajeze echipa în manşa retur, plecarea fiind estimată astăzi, în jurul orei 15.15. Organizatorii preconizează ca la returul cu Tauron MKS Dabrowa Gornicza asistenţa să depăşească 1500 de persoane.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate” în etapa a 13-a! Vlad Prejmerean: „Ne dorim revanșa!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate” în etapa a 13-a din Liga 3! Vlad Prejmerean: „Ne dorim revanșa!” CSM Unirea Alba Iulia caută revanșa în fața formației CIL Blaj, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 14.00, pe „Cetate”, meci contând pentru etapa a 13-a din Seria 7 din Liga 3. […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, la CSC Șelimbăr, în Liga 2! Fostul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia, aproape de o revenire pe banca tehnică

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, la CSC Șelimbăr, în Liga 2! Fostul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia, aproape de o revenire pe banca tehnică! Dragoș Militaru a fost îndepărtat de Unirea Alba Iulia, în vară, după ratarea barajului de promovare în Liga 2, eșecul cu SC Popești Leordeni. Acesta a părăsit gruparea din Cetatea Marii Uniri, […]

Citește mai mult

Sport

Nadia Comăneci – 65 de ani de la nașterea legendei care a uimit lumea cu primul 10 perfect din istoria gimnasticii

Ioana Oprean

Publicat

în

Nadia Comăneci – 65 de ani de la nașterea legendei care a uimit lumea cu primul 10 perfect din istoria gimnasticii Joi, 12 noiembrie 2026, Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari personalități ale sportului românesc și mondial, împlinește 65 de ani. Numele său a rămas pentru totdeauna legat de un moment uluitor din istoria […]

Citește mai mult